Destui ţârcovnici nevolnici, dacă nu cumva e vreo similitudine între termeni, s-au apucat să murdărească imaginea poetului naţional Adrian Păunescu, în direct, la TVR, chiar în ziua tristă a înmormântării lui.
Cel condus pe ultimul drum lumesc de mii de oameni şi plâns de milioane de admiratori pe toate meleagurile unde trăiesc români adevăraţi, câţi mai sunt, dar fără drept la doliu naţional pentru că n-a vrut Nero din Dealul Cotrocenilor. Numit aşa de harul vizionarului poet de geniu Adrian Păunescu, într-un poem-pamflet publicat între turul unu şi turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din anul 2004.
Ulterior, cel care avusese lacrimi de crocodil la stratagema cu “Dragă Stolo”, s-a împăcat cu Titanul din Bârca, la Casa Capşa, într-o iniţiativă de presă a “Jurnalului Naţional” şi a directorului Marius Tucă.
Era o zi de luni, iar Nero cel zâmbitoriu şi fals, scuzaţi pleonasmul, îi mulţumea pentru că, pe vremuri, „Flacăra”, condusă de Redactorul şef Adrian Păunescu, fusese singura publicaţie din România care scrisese despre un oarecare comandant de navă (vândută după Revoluţie) –, căpitanul Traian Băsescu. Exact Comandantul Suprem de azi! Acela care citeşte texte prin Parlament ticluite de (anti)comunistul Vladimir Tismăneanu. Numit Raport, în care erau înfieraţi comuniştii şi colaboraţioniştii. Oare actualul general, sau Comandant Suprem, ce-o fi fost pe timpurile acelea?
N-aş fi scris aceste rânduri pline de scârbă dacă Andrei Cornea, scriitoraşul de pe la „Convingerile comuniste” ale studenţiei sale ieşene, nu cita din profesoraşul său Vladimir Tismăneanu, ambii pe post de ţârcovnici şi misionari ai lui Nero, pe fosta Televiziune Română Liberă. Devenită mai nou portocalie şi aservită intereselor antiromâneşti.
Îmi pare rău că sunt silit să amintesc de gândurile scrise pe bloogul său personal de fostul preşedinte Ion Iliescu. Bunele, câte sunt, dar mai ales multele rele din vremurile de după răfuiala lui sângeroasă şi tragică cu Nicolae Ceauşescu din ’89 mă determină să nu fiu între admiratorii săi. Totuşi, omul Ion Iliescu este democrat în comparaţie cu Nero din Dealul Cotrocenilor. Domnul Ion Iliescu i-a urecheat atât pe Andrei Cornea, cât şi pe Vladimir Tismăneanu. Pe bună dreptate. A tăcut, pare-mi-se, Horia Roman Patapievici. Spre cinstea lui, dacă-i aşa. El mai lipsea între cei doi-trei denigratori.
Surprind, în schimb, opiniile lui Cornel Nistorescu, unul care-a mâncat o pâine albă dată de dispărut. Îl ştiam ca rău şi nerecunoscător. Mai bănuiesc şi ce căuta prin Iran, pe urmele lui Nicolae Ceauşescu, prin decembrie ’89, însoţit de un fotoreporter-şofer, ambii acoperiţi. Dar nu-l credeam de aceeaşi parte a murdarei baricade formată din trioul Nero-Tismăneanu-Cornea. Chiar dacă şi numele astea ar putea fi acoperitoare. Iar purtătorii lor importanţi şi conjuncturali sunt nişte bieţi oameni ce cred că stă lumea cu gura căscată să afle ce zic ei.
Poetul şi jurnalistul de mare talent Lucian Avramescu n-a avut totdeauna o relaţie amicală cu marele poet naţional ce a trecut direct în Eternitate şi în Istoria literaturii. Ceea ce nu l-a împiedicat să nu remarce în „Jurnalul Naţional” de marţi, 9 noiembrie 2010, între altele, următoarele: “Avem noi o aşa abundenţă de valori încât să ne facem că nu-l vedem pe Adrian Păunescu, autor nu doar de poezie socială, ci şi al unor excepţionale poezii de dragoste, trecând, pentru prima oară tăcut, în cartea literaturii române?”
P.S. Să fie oare vreo legătură între faptul că dosarele de securitate ale lui Nero şi ale băiatului cu ochii albaştri, din Cugir, nu-s de găsit? Îi leagă, cumva, şi interesul şi gradu’.
Ion Predoşanu
