Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a făcut, ieri, publice rezultatele finale ale candidaților care au susţinut proba scrisă a concursului naţional de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar. La nivelul județului Gorj, contestațiile au dus la o ușoară creștere a numărului de note egale sau mai mari decât 7, dar și la o scădere a celor sub 5.
Profesorii care au depus contestații după afișarea primelor rezultate de la proba scrisă a concursului naţional de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar au aflat, ieri dimineață, dacă acestea le-au adus sau nu o notă mai mare. În Gorj, numărul notelor mai mari sau egale cu 7 a crescut de la 139 (39,3%) la 148 (41,81%), înregistrându-se 92 de note între 7 și 7,99, 45 de note între 8 și 8,99 și 11 note egale sau mai mari decât 9. În ceea ce privește numărul total al candidaților cu note egale sau mai mari decât 5, acesta a crescut de la 248 la 259. Mai exact, pe lângă cele 148 de note mai mari sau egale cu 7, s-au mai înregistrat și 75 de note între 5 și 5,99 și 36 de note între 6 și 6,99. Cea mai mare notă înregistrată la nivelul județului nostru rămâne tot 9,70.
95 de candidați, tot cu note sub 5
Contestațiile au dus și la o ușoară scădere a numărului de candidați care nu au reușit să obțină nici măcar nota 5 la proba scrisă a concursului naţional de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar. Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, după recorectarea lucrărilor candidaților care au solicitat acest lucru, la nivelul județului nostru se înregistrează 95 de note între 1 și 4,99, comparativ cu 106, câte erau înainte de contestații. Pe tranșe de note, situația este următoarea: 16 note între 1 și 1,99, 22 de note între 2 și 2,99, 35 de note între 3 și 3,99 și 22 de note între 4 și 4,99. Reamintim că, în Gorj, la proba scrisă a examenului de Titularizare, s-au înscris 587 de candidați, însă doar 553 dintre aceștia au avut fișe validate și note la inspecții. Dintre acești 553 de candidați, la proba scrisă s-au prezentat 465, însă 109 s-au retras din motive personale, iar unul a fost eliminat din examen după ce a fost prins încercând să copieze. În final, au fost notate lucrările a 355 de candidați. Primele rezultate ale examenului de Titularizare au fost afișate în cursul zilei de 27 iulie, la nivelul județului nostru înregistrându-se atunci 11 note între 9 și 9,99, 44 de note între 8 și 8,99, 84 de note între 7 și 7,99, 46 de note între 6 și 6,99, 63 de note între 5 și 5,99, 34 de note între 4 și 4,99, tot atâtea note între 3 și 3,99, 22 de note între 2 și 2,99 și 16 note între 1 și 1,99. După afișarea acestor rezultate, 70 de candidați din Gorj au solicitat recorectarea lucrărilor.
9.306 de note egale sau mai mari decât 7, în toată țara
La nivel național, reevaluarea lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului naţional de titularizare în învăţământul preuniversitar a generat o majorare cu 2,22% a ratei notelor peste 7 sau egale cu 7, mai exact de la 44,43% la 46,65%. Comparativ cu procentul înregistrat anul trecut după soluţionarea contestaţiilor (39,46%) se înregistrează o creştere de peste 7%. Reevaluarea lucrărilor contestate a condus şi la majorarea cu 0,04% a notelor din segmentul 5-6,99 (de la 34,64% la 34,68%), respectiv la scăderea cu 2,26% a notelor sub 5 (de la 20,93% la 18,67%). În total au fost depuse 3.757 de contestaţii (18,67% din totalul lucrărilor evaluate iniţial), dintre acestea fiind admise 2.134 de contestaţii (56,80%). În cazul a 1.452 de lucrări contestate, notele iniţiale au fost mărite, în timp ce pentru 682 de lucrări notele iniţiale au fost micşorate. Pe tranşe de note, situaţia finală are următoarea configuraţie: 83 de candidaţi (0,41%) au obţinut nota 10, 9.306 candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99, 6.979 de candidaţi – note între 5 şi 6,99, iar 3.757 de candidaţi – note între 1 şi 4,99. Din promoţia curentă, 44,05% dintre candidaţi au obţinut note peste 7 (în creştere de la 41,82%), iar 35,30% – note între 5 şi 6,99 (în scădere de la 35,54%). Cel mai ridicat procent de note peste 7 sau egale cu 7 s-a înregistrat în judeţul Harghita (59,4%), iar cel mai scăzut, în judeţul Călăraşi (22,9%).
Posturile titularizabile, împărțite săptămâna viitoare
Repartizarea pe posturi titularizabile (angajare pe perioadă nedeterminată) a candidaţilor care au obţinut note peste 7 sau egale cu 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului va avea loc în zilele de 8 şi 9 august, în şedinţe publice organizate de centrele de concurs. În cazul mediilor de repartizare egale obținute la concurs, departajarea candidaților se face în ordine, după: domiciliul în localitatea în care se află postul didactic/catedra solicitat(ă), gradul didactic, media de departajare, media obținută la examenul de licență/absolvire a studiilor, respectiv media obținută la examenul de bacalaureat pentru absolvenții liceelor pedagogice. Candidaţii care au obţinut minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului vor fi angajaţi pe perioadă determinată (suplinitori). Transformarea posturilor şi actualizarea listei posturilor didactice/catedrelor pentru angajare pe perioadă determinată rămase neocupate va avea loc pe 10 august. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă determinată are loc în perioada 26-29 august 2016. Emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră sunt programate în perioada 11-29 august. În perioada 16-25 august se desfăşoară detaşarea la cerere sau în interesul învăţământului, etapă de mobilitate la care poate participa doar personalul didactic titular (angajat pe perioadă nedeterminată). Cadrele didactice care, în perioada 13-20 mai 2016, nu au depus cereri de înscriere pentru detaşare la cerere, au această posibilitate în zilele de 16 şi 17 august, prin concurs specific.
Roxana Lupu