Rareș Bogdan și Orban, la întâlnire cu minerii și energeticienii CEO!

1639

Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, candidații la alegerile europarlamentare, Rareș Bogdan și Marian-Jean Marinescu, senatorul Florin Cîțu, președintele Comisiei Economice din Senat, primarul din Motru, Gigel Jianu, și președintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, au avut, astăzi, o întâlnire cu mineri, energeticieni și reprezentanți ai acestora din Complexul Energetic Oltenia.

Rareș Bogdan s-a reîntâlnit, la Motru, cu oameni pe care i-a cunoscut în platoul de televiziune, când realiza emisiuni despre Complexul Energetic Oltenia, dar mai ales despre marșul minerilor și energeticienilor la București.

„Am avut nenumărate emisiuni, uneori eram singurul care atingea subiectul legat de situația celor din minerit. După ce am avut o parte din lideri în platoul de televiziune, de data asta m-am întâlnit cu ei, să spun, acasă, mai aproape de locurile unde muncesc. Au prezentat o situație dezastruoasă care ar putea însemna distrugerea unei întregi zone în cazul în care nu se va rezolva. Discuția a fost una extrem de aplicată și clară și mi-a arătat că este încă un domeniu în care PSD este devastator prin ceea ce nu a făcut”, a declarat Rareș Bogdan.

Candidatul PNL a comentat și afirmațiile premierului Viorica Dăncilă, care a vorbit despre eventuale ajutoare de stat pentru companie, nepermise de Comisia Europeană. „Trebuie să fii nebun să încerci să închizi ceva în loc să-l salvezi, în momentul în care acel ceva își asigură un echilibru și o șansă de “buffer” dacă vreți, în momentul în care ai încărcare energetică în decembrie, ianuarie, februarie”, a mai spus Rareș Bogdan.

Angajații CE Oltenia au dovedit că sunt mult mai interesați de soarta companiei decât cei din conducerea companiei și Guvern. Au vorbit despre problemele de la locul de muncă, despre condiții, lipsa de materiale de lucru și a forței de muncă, însă și normele de mediu impuse energiei pe cărbune produc îngrijorare printre mineri și energeticieni, în situația în care compania și Guvernul nu dau semne că ar lua măsuri.

Conducerea și candidații PNL le-au explicat celor prezenți că perioada de care are nevoie România pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon poate fi negociată de europarlamentari competenți. “România, prin intermediul europarlamentarilor, trebuie să negocieze această tranziție pentru noi, pentru că nu trebuie să fim primii. Țările în curs de dezvoltare vor avea întotdeauna costuri mai mari pentru această tranziție, pentru că nu avem aceeași tehnologie și va fi mai dificil. (…) Și bineînțeles, politica națională de mix energetic. Aici la București este decizia, nu la Bruxelles”, a declarat Florin Cîțu.
Totodată, PNL a primit o listă cu mii de semnături de susținere pentru proiectul depus de președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, privind încadrarea unor locuri de muncă de la CE Oltenia în condiții speciale, ceea ce ar conduce la reducerea vârstei de pensionare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.