Rămas bun, tatăl meu…

975

Ne luăm rămas bun de la Constantin Pârvuțoiu… De la soț, de la tată, de la Opi, bunicul.
Cum să strângi o viață în 5 vorbe adunate… Tata ar fi vrut să fie evocat pentru realizările sale, pentru care a muncit cu abnegație și de care era mândru.
Valorile sale umane de soț desăvârșit, tată responsabil, bunic iubitor, de frate dedicat, de prieten loial – toate acestea făceau parte dintr-un firesc, care nu se menționează.

Muma, bunica mea, îl voia pe tata preot în satul natal, în Arcani. Așa îl vedea și dorea ea pe tata văzându-i de timpuriu aplecarea către învățătura. Dar nu a fost să fie. Adesea, tata povestea cum a plecat el pe jos, brâncușian asa, cei 14 km de la Arcani la Tg. Jiu, sa faca liceul “Tudor Vladimirescu”. Cum a stat în gazdă, cum suferea de frig în camera rece, cum a devenit olimpic pe țară la matematică lucrând la Gazeta Matematică, cum i-au rămas de atunci înfipte în minte pasaje întregi în latină din discursurile lui Cicero, din Catiline.
A vrut să-și urmeze talentul și să dea la facultatea de matematică sau la fizică, știind în sufletul său că acestea sunt domeniile în care el ar avea de oferit lumii vârfurile de lance ale minții sale ascuțite. Dar nici aceasta nu a fost să fie. Căci familia era declarată a fi de chiaburi, așa înțelegea să pedepsească regimul vremii pe bunul gospodar al Pământului. Așa că i s-a permis ASE-ul, unde a urmat cursurile Facultății de Comerț Exterior, unde a intrat cu nota 10, nu a luat decât note de 10 fără excepție, pe tot parcursul studiilor și și-a luat diploma tot cu 10. Astfel, tata a fost înscris în Cartea de Aur a ASE-ului.
A urmat o carieră în comerț exterior și diplomație, si cu meticulozitatea sa matematica, cu gândirea sa cerebrală, ordonată și sclipitoare l, Constantin Pârvuțoiu, tata, a știut să creeze, să construiască, să aducă realizări de excepție țării sale. A devenit acel specialist în politici comerciale internaționale, care transcede regimuri politice, traversează societăți și lasă o reală, o palpabilă plus-valoare în urma sa.
Când în anii ‘60 exportul de lemn al României se rezuma la produse nefinisate, tata a fost cel care, ca tânăr și temerar director al tinerei și proaspat înființatei Tehnoforestexport, a creat și dezvoltat exportul de mobilă al României în întreaga Europă și la nivel mondial.
A urmat postul, care i-a marcat cariera, care l-a definit profesional, când a fost numit Consilierul General al Agenției Economice la Haga/Olanda, Agenție care, sub bagheta sa, a căpătat, în mod excepțional, statutul de independență totală față de Ambasadă și funcția cu grad de Ambasador. A fost un post diplomatic prelungit la aproape 10 ani, o altă exceptie. De ce așa excepții? Contractele ingenioase și volumul surprinzător de mare de valută forte realizate cu Țările de Jos a dus la încântarea totală a regimului vremii, care a decis să-l blocheze pe tata în funcție prin mandate repetate și libertate de acțiune.
Dupa Revoluție, a avut parte de funcția care i-a adus recunoașterea profesională și bucuria poate cea mai mare: când a fost chemat să întemeieze, la Bruxelles, prima Ambasadă de Piață Comună ca prim Ambasador al României pentru ceea ce avea să fie Uniunea Europeană și să pună bazele intrării noastre în Uniune.
Dar realizarea vieții sale, cred eu, s-a întâmplat când și-a cunoscut sufletul său pereche și a creat un cuplu cum în ziua de azi puține mai vezi – când a cunoscut-o pe mama pe culoarele ASE-ului, el tânăr doctorand, ea studentă. Mama a fost Steaua lui călăuzitoare, soarele lui, a rămas până în ultima clipă persoana lui de referință. Când a cunoscut-o pe mama, tata a îmbrățișat cu generozitate și deschidere o altă cultură, un alt neam, a fost o dedicare reciprocă, o comuniune de valori, au construit împreună un destin, o viață, un cuplu… totemic, tuculescian. Când mama l-a dus pe tata la Sibiu să îi cunoască pe părinții ei, unde aveau domiciliului fortat, bunicii l-au așteptat cu bucurie în gară. Fratele ei însă, neințelegând de ce nu a fost să fie un aromân din neam, a luat-o repede spre casă și a dezlegat câinele din curte, după care l-a invitat pe tata să intre primul pe poartă, în speranța că va fi mușcat. Era un câine foarte rău; nici vecina nu putea lua apă de la fântână dacă era dezlegat, ataca pe oricine. Tata a intrat pe poartă liniștit, câinele a venit la el, i-a mirosit mâna întinsă, i-a lins-o și s-a așezat la picioarele lui. Așa a fost.
Și-a iubit părinții și cele trei surori, a iubit-o pe Gilica, sora sa mai mică aici cu noi, a îndrumat-o pe calea pedagogiei, a fost cu adevărat Nenea pentru ea.
Avea umor tata, glumea zilnic, acel umor ușor ironic, oltenesc, inconfundabil, bășcălios. Avea o melancolie a sa aparte, un spirit pătrunzător, sfredelitor. Tata a ajutat foarte mulți oameni la viața sa, mai ales în perioada regimului comunist – fie că înlesnea medicamente / îngrijiri medicale, felurite ajutoare care știu că au salvat viața unora, fie că acționa curajos când era vorba să aperi un om și cariera sa când săreau hienele pe el. Tăcea modest, ne povestea târziu ce a făcut pentru unul sau altul.
Ce ne dă nouă mai departe tata – mie și fiului meu, Antoniu? Două valori, dupa care s-a calauzit el: – construcția trainică a unui cuplu, care nu concepe destrămări, ci doar evoluții; – munca, perseverența și excelența în profesie te vor face să fii apreciat, indiferent de regim politic și în pofida unui istoric social dezavantajant
Un Om. Adevărat.
Drum lin, tată! Nu te vom uita!
A.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here