Rădoi vrea să-l bată pe Hagi: E o ambiție a mea

643

Universitatea Craiova și Farul Constanța se întâlnesc în această seară la Severin, în ultimul meci din etapa a noua. Dacă ,,marinarii” sunt pe cai mari după victoriile cu CFR Cluj și FCSB, ,,juveții” vin după cea mai slabă prestație sub bagheta lui Mirel Rădoi, eșecul cu FC Hermannstadt. Totuși, antrenorul doljenilor speră să-și învingă unul dintre maeștri, pe Gică Hagi. Fostul selecționer a recunoscut însă că Farul are cel mai frumos joc din Superligă, iar oltenii vor avea de tras din greu pentru succes. ,,Este o ambiţie a mea să înving unul dintre profesorii mei, pe Gică Hagi, care şi-a creat o echipă puternică, una care poată să câştige titlul anul acesta. Întâlnim cea mai puternică echipă din campionat, Farul merita chiar mai multe puncte. Este o echipă pozitivă, agresivă, poate face presing, marchează mult. Este un semnal de alarmă pentru noi, am văzut cum Farul a câştigat cu campioana şi vicecampioana. Sper să fim pregătiţi şi să demonstrăm că eşecul cu Hermannstadt a fost un accident. Şi noi încercăm să jucăm ca Farul, nu pârjolim terenul, încercăm să recuperăm sus, dar sper să eliminăm greşelile individuale, măcar treptat. Obiectivul meu personal este să luăm trei puncte luni, nu mă gândesc la alte meciuri”, a declarat pirncipalul din Bănie. Gică Hagi a anunțat că atacantul Denis Alibec s-a accidentat și va lipsi în acest meci. În aceeași situație se află și vârful Craiovei, Elvir Koljic. Partida începe la ora 21.30.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here