Rădoi a stabilit stranierii pentru meciurile cu Georgia și Anglia

858

Selecționerul Mirel Rădoi a anunțat lista de jucători care activează la echipe de club din străinătate spre care sunt trimise faxuri de convocare preliminară. România va disputa două partide în luna iunie a acestui an, ambele cu caracter amical. Prima, pe 2 iunie, la Ploiești (Stadion ,,Ilie Oană”) împotriva Georgiei, ce-a de-a doua, pe 6 iunie, în deplasare la Middlesbrough, cu Anglia. Pentru această acțiune, selecționerul Mirel Rădoi a trimis 16 convocări preliminare pentru fotbaliști de la cuburi din afara României. Pe lista finală de jucători se vor regăsi o parte dintre aceștia, alături de fotbaliști din Liga 1.
PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 5/0), Ionuț Radu (Inter Milan/Italia, 0/0);
FUNDAȘI: Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 62/0), Cristi Ganea (Aris Salonic/Grecia, 7/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 5/0);
MIJLOCAȘI: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 28/2), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 45/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 16/1), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 47/6), Alexandru Băluță (Akademia Puskas/Ungaria, 7/1), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 7/1), Constantin Budescu (Damac/Arabia Saudită, 12/5), Alexandru Mitriță (Al Ahli/Arabia Saudită, 14/2);
ATACANȚI: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 43/13), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia, 17/2).
Din rațiuni medicale, jucătorii George Pușcaș, Dennis Man, Valentin Mihăilă, Alin Toșca și Florin Andone nu au putut intra în calcule pentru această acțiune.
De asemenea, au fost anunțate convocările preliminare și pentru selecționata României U23, calificată la Jocurile Olimpice din această vară. Tricolorii vor efectua un stagiu de pregătire în Spania, în perioada 31 mai – 9 iunie. Staff-ul tehnic a anunțat jucătorii din străinătate care se află pe lista preliminară.
Lista convocărilor preliminare: Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA), Vlad Dragomir (Virtus Entella/Italia), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Denis Drăguș (Crotone/Italia), Marius Marin (Pisa/Italia), Louis Munteanu (Fiorentina/Italia), Andrei Rațiu (Villarreal/Spania), Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania) și Alexandru Dobre (Dijon/Franța). România U23 va disputa în Spania, la Marbella, și două jocuri amicale, împotriva Mexicului și Australiei, selecționate calificate, de asemenea, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
5 iunie, ora 21.00 > ROMÂNIA – MEXIC
8 iunie, ora 21.00 > ROMÂNIA – AUSTRALIA
La această acțiune, echipa națională U23 a României va fi condusă de Nicolae Dică. Turneul Olimpic de fotbal va avea loc în perioada 21 iulie – 7 august 2021. În urma tragerii la sorți, România a fost repartizată în grupa B, alături de Noua Zeelanda, Coreea de Sud și Honduras.
Programul meciurilor în grupa noastră:
Joi, 22 iulie
Noua Zeelandă – Coreea de Sud (ora locală 17.00, Kashima)
Honduras – România (ora locală 20.00, Kashima)
Duminică, 25 iulie
Noua Zeelandă – Honduras (ora locală 17.00, Kashima)
România – Coreea de Sud (ora locală 20.00), Kashima)
Miercuri, 28 iulie
România – Noua Zeelandă (ora locală 17.30, Sapporo)
Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17.30, Yokohama)
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here