Publicaţia «NOVĂCEANUL» şi tinereţea fără bătrâneţe! – ,,Mulţumim conducerii Ziarului «Gorjeanul» pentru sprijinul acordat publicaţiei noastre”!

1027

Publicaţie lunară independentă şi de mare prestigiu care se exprimă prin tinereţea celor 11 ani de apariţie neîntreruptă şi prin calitatea materialelor prezentate în paginile sale, «NOVĂCEANUL» Nr. 117 se prezintă, astăzi, în veşmintele imaculate ale anotimpului, cu o zestre bogată de articole consacrate marelui sculptor Constantin Brâncuşi, de la naşterea căruia s-au împlinit la 19 februarie, 147 de ani de când a văzut lumina zilei în satul Hobița, comuna Peştişani, tatăl său fiind renumit prin zonă, pentru că făcea case oamenilor, iar, tânărul Brâncuși umbla cu oile. Cu neastâmpărul geniului, de multe ori făcea tot felul de lucruri ciudate și învățase de timpuriu să cânte la vioară. După multe peregrinări prin ţară, când a ajuns şi a lucrat la Paris, în atelierul său și-a construit două viori la care cânta doine de pe la noi din Gorj. Se spune că din fragedă pruncie, cel mai mult se uita la pietrele din fața casei, și nu se gândea pe atunci că o să sculpteze chipuri de oameni, cocoșul care cântă, păsări măiestre sau un Ansamblu monumental care să uimească lumea cu tot ceea ce înseamnă minunile sculpturii moderne! În momentul în care am primit exemplarul ultimului număr al publicaţiei, cu aleasă gratitudine, prin cuvinte bine cumpănite şi alese cu atenţie, dl prof. Constantin Dârvăreanu mi-a spus cu sinceritate: ,,Mulţumim conducerii Ziarului «Gorjeanul» pentru sprijinul acordat publicaţiei noastre”!
Am făcut această cuvenită prefaţare, pentru că numai simpla prezentare a titlurilor articolelor publicate poate demonstra un motiv în plus al interesului legitim pe care îl trezeşte o «bijuterie» publicistică de referinţă care străluceşte la poalele Parângului şi în tot cuprinsul plaiului gorjenesc! Aşadar, cele mai importante materiale publicate se referă la: «Actualitatea novăceană», «Destinul», «Omenirea la răspântie» şi «Dragobetele» (prof. Constantin Dârvăreanu – red. şef), «Brâncuşi – tinereţea unui geniu», «Războiul lumilor» (Prof. univ. dr. Nicolae Vinţanu– red. şef adj), «19 februarie, Ziua Naţională ,,Constantin Brâncuşi”» (prof. Alina Ramona Ţicu), «,,Mica Unire” n-a fost pe placul tuturor…» şi «EMINESCU- omor cu premeditare» (Gral. I. Staicu, dr. în drept), «Novaciul de odinioară», cu articole şi note publicate în săptămânalul interbelic ,,Gorjanul” (Cristian Grecoiu), împreună cu poeziile «Din Hobiţa-n Târgu-Jiu» (Ion Florea), «Fetiţa de la ,,Masa Tăcerii”» (Lucia Silvia Podeanu) şi «Rodul iubirii» (Alex. Delu Opriţescu). În loc de concluzie, am lăsat la urmă faptul că în acest număr al publicaţiei novăcene este inserat şi articolul: «Pământul care se cutremură mai înseamnă şi solidaritate în comuniune», aparţinând subsemnatului, care a fost publicat şi în Ziarul «Gorjeanul» nr. 8633, miercuri, 15 februarie 2023, pag. 10, considerând că acesta este un gest de nobleţe spirituală care atestă faptul că «Gorjeanul» şi «Novăceanul» sunt într-o fericită şi firească simbioză publicistică!
Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here