PSD Gorj anunță cine sunt politicienii care aduc 150 de milioane de euro în județ

460

Comunicat de presă PSD Gorj

Organizația județeană a PSD Gorj informează că suma totală a finanțării obiectivelor și proiectelor aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 – PNDL 2, în județul Gorj se ridică la 677,1 milioane lei.

Sute de mii de locuitori ai județului nostru vor beneficia de condiții mai bune de educație și de viață cotidiană, odată cu finalizarea lucrărilor, urmare a faptului că banii alocați vizează cu prioritate rezolvarea nevoile comunităților  privind construcția-modernizarea de creșe și școli,  alimentarea cu apă,  rețeaua de canalizare, construcția, amenajarea ori modernizarea drumurilor.

Practic, în județul Gorj suma disponibilă pentru construirea ori modernizarea creșelor și școlilor, este de 107,63 milioane lei.

Pentru extinderea rețelelor de canalizare s-au alocat 79.5 milioane de lei, iar pentru introducerea apei curente 152,2 milioane lei.

În ceea ce privește reabilitarea sau amenajarea drumurilor resursa financiară pentru următorii trei ani – până-n 2020 – este de 290 milioane lei.

Câteva exemple relevante pentru nevoile și așteptările comunităților din județul nostru care-și găsesc răspunsul prin PNDL 2 sunt:

  1. Reabilitare drum județean DJ 672E, ce traversează localitățile Cornești, Stolojani, Câmpofeni, Arcani, Sănătești și Runcu
  2. Reabilitare DJ 674 , Vlăduleni-Urdari-Turceni – Ionești – limita județ Mehedinți, 44+146 (km 0+000-km 44+146)
  3. Modernizarea și reabilitarea zonei protejate a Ansamblului Monumental CALEA EROILOR, municipiul Târgu Jiu

Meritele pentru cele 150 de milioane de euro care vor ajunge în Gorj aparțin senatorului PSD Gorj, Florin Cârciumaru, deputatului PSD Gorj, Mihai Weber,  dar și președintelui Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, care și-au dat interesul ca Gorjul să continue linia dezvoltării.

Din acest moment revine primarilor fiecărei localități responsabilitatea de a întocmi ori completa documentația legală necesară fiecărui proiect, pentru ca banii să ajungă acolo unde este nevoie de ei.

Lista completă a obiectivelor și proiectelor PNDL 2, pentru localitate și județ este disponibilă aici: http://www.mdrap.ro/lucrari-publice/pndl/-8564

La nivel național, PNDL 2 înseamnă un efort de 30  de miliarde lei, angajat până-n 2020.

Au fost depuse peste 13.000 de proiecte cu o valoare totală de peste 67 miliarde lei, mai mult decât dublu decât suma de 30 miliarde lei alocată prin lege pentru perioada 2017-2020. Au fost selectate științific, pe baza unor criterii obiective, peste 6.851 de proiecte cu valoare totală de 29,9 miliarde lei. Proiectele au fost depuse de autoritățile locale în funcție de necesitățile reale ale comunităților.

Astfel, la nivel național, a rezultat următoarea repartizare a fondurilor:

o          9 miliarde lei pentru rețele de alimentare cu apă și canalizare

o          16 miliarde lei pentru drumuri și poduri (județene, comunale sau orășenești)

o          4 miliarde lei pentru unități de învățământ (creșe, grădinițe, școli, colegii)

o          1 miliard lei pentru unități medicale.

Pentru prima dată  fondurile de dezvoltare sunt distribuite pe baza unei formule matematice echilibrate, nepartizane politic, care a luat în calcul, în primă etapă, alocarea fondurilor pe județe și apoi repartizarea  în interiorul județelor.

În formula alocării fondurilor pe județe sunt patru indicatori luați în calcul: numărul de localități din județ, populația județului, suprafața județului și impozitul pe venit încasat pe județ. Ca urmare , indiferent de culoarea politică a președinților de consilii județene sau de bazinul electoral, județele au primit bani după criterii obiective raportate la cei patru indicatori privind structura demografică și administrativă și capacitatea financiară a acestora.

Astfel, în PNDL II, raportul dintre județul care primește cei mai mulți bani și județul care primește cel mai puțin este de 2,4, realitate care demonstrează asigurarea  unei finanțări echilibrate la nivelul întregii țări, în beneficiul tuturor cetățenilor

 

 

1 COMENTARIU

  1. PACAT ATI LUAT PE ULTIMA SUTA BANI ALOCATI MUNICIPIULUI MOTRU , ORASULUI TICLENI,TISMANA SI ALTOR PRIMARII SI ATII ALOCAT CU FORTA CEVA DE GENUL,, NE PUNEM DEMISIA,, MUNICIPIUL TG JIU,PRIMARIA RUNCU PENTRU UN DRUM CARE DE FAPT ESTE DRUM JUDETEAN SE POATE VERIFICA INCLUSIV LISTA INITIALA PENTRU GORJ PNDL2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here