Protocol, semnat între Prefectură şi AJOFM Gorj

392

Prefectul de Gorj, Claudiu Teodorescu, a decis, alături de Romeo Chiriac, şeful Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj şi primăriile din judeţ să le ofere sprijin persoanelor care beneficiază de ajutor social, dar care sunt interesate să obţină adeverinţe care să ateste că sunt în căutarea unui loc de muncă. Prin acordul semnat între instituţii, oamenii din sate nu vor mai fi nevoiţi să parcurgă drumul până la Târgu-Jiu pentru a obţine actul.

Beneficiarii de venit minim garantat nu mai sunt nevoiţi să vină din satele în care locuiesc până la Târgu-Jiu pentru a obţine adeverinţă de venit de la AJOFM. Aceştia pot să ceară documentul, chiar de la primăriile localităţilor în care domiciliază. Astfel, sunt scutiţi de a face cheltuieli suplimentare pentru îndeplinirea unor formalităţi, cerute de lege. “Din iniţiativa Prefectului judeţului Gorj, Ion-Claudiu Teodorescu, şi a Directorului Executiv al AJOFM Gorj, Romeo Chiriac, prin Ordin al Prefectului, s-a încheiat un protocol de colaborare între Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj şi autorităţile publice locale din judeţ, pentru sprijinirea beneficiarilor de ajutor social, interesaţi în obţinerea adeverinţei care să ateste că sunt persoane în căutarea unui loc de muncă. Protocolul prevede procedura de soluţionare a cererii de eliberare a adeverinţei privind venitul minim garantat în cazul depunerii acesteia la primăria în raza căreia îşi are domiciliul solicitantul”, a precizat Adrian Drăgoi, purtătorului de cuvânt al Prefecturii Gorj

Cereri scrise, până cel târziu în data de 10 a lunii în curs
Drăgoi a mai menţionat de asemenea că beneficiarii de venit minim garantat pot depune la sediul primăriei în a cărei rază teritorială domiciliază, cereri scrise, în vederea eliberării adeverinţei lunare care să ateste că sunt persoane în căutarea unui loc de muncă, până cel târziu în data de 10 a lunii în curs. Totodată cererile formulate de către beneficiari vor fi înregistrate la nivelul primăriilor şi centralizate, urmând a fi înaintate către AJOFM Gorj prin poştă, prin delegat sau în format electronic, prin e-mail.
AJOFM Gorj, ulterior verificării şi analizării cererilor beneficiarilor de venit minim garantat, va proceda la oferirea unui loc de muncă în condiţiile legii, ori după caz, la eliberarea adeverinţelor care să ateste că aceştia sunt în căutarea unui loc de muncă. Este obligatorie prezenţa persoanei la sediul AJOFM sau al punctelor sale de lucru la prima solicitare de adeverinţă şi la reînnoirea cererii de luare în evidenţă la 6 luni.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.