Membrii de sindicat de la Serviciul de Ambulanță Județean Gorj vor participa, mâine, între orele 10.00-12.00, la un protest fără încetarea activității.
,, Urmare a deciziilor incorecte şi a indiferenţei cu care suntem trataţi de către Preşedinte, Parlament şi Guvern – cu privire la amânarea proiectelor care au impact asupra personalului și a modului de organizare a serviciilor de ambulanță, cât și din cauza nepăsării acestor decidenţi, văzută şi prin faptul că nu s-a răspuns la adresele inaintate oficial de o federație reprezentativă la nivel de servicii de ambulanță, federație recunoscută prin lege ca partener social, iar în urma epuizării oricărei forme de adresare scrisă și fără răspuns asumat – noi, membrii sindicatului reprezentativ din Serviciul Judeţean de Ambulanţa Gorj – SALVAMED-AMBULANŢA GORJ – afiliat la Federația Națională Sindicală ”Ambulanța” din România (FNSAR) am luat decizia, ca împreună cu FNSAR, să organizăm şi să participăm la toate acţiunile sindicale – urmare a nemulțumirilor angajaților pe care îi reprezentăm”, anunță liderul de sindicat de la SJA Gorj, Ionel Ianc.
Acesta susține că organizarea protestului de mâine de la nivel judeţean şi național al serviciilor de ambulanță, coordonat și asumat de FNSAR, va respecta măsurile de distanțare și protecție în această perioadă de Stare de alertă. Mai exact, protestul se va desfășura în București, în Gorj și în toate serviciile de ambulanță, în data de 10 iunie (miercuri) a.c., între orele 10.00 – 12.00.
- de a sensibiliza politicieni din România că existăm tot timpul, nu doar din 4 in 4 ani, și cerem atenția care ni se cuvine ca salvatori de vieți, pentru activitatea pe care o facem cu profesionalism și dedicare, sperând că prin această formă de acțiuni post luptei aprige cu virusul COVID-19, vom fi priviți cu atenție și sensibilitate în rezolvarea favorabilă a doleanțelor noastre.
- de a informa cetățenii României că nu putem fi tratati cu indiferență de către cei care conduc și administrează țara, avem nevoie de susținerea și implicarea acestora pentru a putea asigura asistența medicală de urgență profesionistă la un standard ridicat și la nivelul așteptărilor în salvarea de vieți.