Protest tăcut la Tribunalul Gorj

949

Mai mulți avocați din cadrul Baroului Gorj au început protestele, ieri. Aceștia au purtat banderole albe pe braț, pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu nivelul şi modalitatea de stabilire a onorariilor din oficiu, refuzând să discute cu presa despre nemulțumiri. Declanșarea protestului a fost stabilită încă de luni, cu unanimitate de voturi, în Consiliul Baroului Gorj, pentru majorarea onorariilor cuvenite avocaților pentru prestarea serviciilor, reglementarea prin protocol a onorariilor/remunerațiilor cuvenite curatorilor și eliminarea practicii judecătorilor ori procurorilor de cenzurare a acestor onorarii.
”Consiliul Baroului Gorj, cu unanimitate de voturi, hotărăște declanșarea protestului începând cu data de 11 februarie, constând în următoarele etape: prezentarea avocaților în cauzele respective, purtând o banderolă albă pe braț, în perioada 11 februarie- 24 februarie, asigurarea asistenței judiciare exclusive pentru cauzele penale în care se discută măsurile preventive, în perioada 25 februarie-10 martie și neasigurarea asistenței judiciare, la început câte 30 de minute pe zi, timp de o săptămână, apoi pe termen nelimitat, până la identificarea și aplicarea soluțiilor, la problemele de mai sus, cu începere din 11 martie 2019”, au hotărât reprezentanții Baroului Gorj.

”Pur și simplu ruginești pe acel dosar muncind”
Liliana Clima, avocatul lui Marcel Țundrea, nu a purtat banderola albă, însă a susținut că este solidară cu colegii care protestează. ”Nu port banderolă, pentru că, personal, nu am mai intrat în oficiu de când eram tânără.
Deci ar fi un protest fără obiect, în ceea ce mă privește. În ceea ce privește protestul celorlalți, consider că este îndreptățit. De ce? Pentru că uneori muncești într-un dosar de oficii, pur și simplu ruginești pe acel dosar muncind. Cine are bun simț profesional își depune toată diligența ca să soluționeze, să asigure apărarea corespunzătoare în dosar.
Deci nu este puțin, mai ales că sunt situații în care te cheamă când ți-e lumea mai dragă la oficiu. Te cheamă în weekend, de la ora șapte seara, se prelungește audierea până la 2-3 noaptea, deci nu e ușor. Și dacă ar fi să fiu eu pe oficii, cum nu am mașină, nu că nu am mașină, nu conduc din motive medicale, m-aș duce la Poliție, dar cred că m-ar ține pe mine odată cu clientul respectiv, că nu aș avea cum să ajung acasă. Deci probleme sunt, greutăți sunt, dar onorariile sunt și nu sunt satisfăcătoare. De aceea spun că protestul este îndreptățit”, a declarat avocatul Liliana Clima. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, luni, pe Facebook, că va publica solicitările avocaţilor, pe care le consideră ”absolut nemotivate”.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here