Proiectul CSM atrage: Am simțit că la Târgu-Jiu este o familie

1062

Echipa de handbal se pregătește pentru duelurile tari din Liga Florilor. Senioarele au trecut de hopul cel mai important din Seria B, și au câștigat partida cu Universitatea Cluj. Ca și promovat, clubul gorjean vrea să se bazeze pe nucleul care a dus greul în acest an în liga secundă. Una dintre jucătoarele importante ale gorjencelor este Florența Ilie. Extrema dreaptă a venit în luna noiembrie la Târgu-Jiu și este tentată să rămână la formația lui Liviu Andrieș. Sportiva născută în București a dezvăluit că s-a acomodat fără probleme în orașul lui Brâncuși, mai ales datorită colectivului care există la CSM, și ar vrea să continue aici.
,,Chiar m-am integrat foarte repede, m-au ajutat fetele. Pe unele dintre ele le cunoșteam și m-au primit cu brațele deschise, chiar de la primul meci cu Clujul. Aveam doar trei antrenamente în spate, dar eu cred că unitatea grupului face diferența în timpul meciurilor, chiar luptăm una pentru cealaltă. Am simțit că la Târgu-Jiu este o familie și chiar îmi doresc în continuare să fac parte din acest grup”, a spus jucătoarea. Florența Ilie, care împlinește 26 de ani în luna iulie, a mai evoluat în primul eșalon alături de de HCM Slobozia și U Cluj Napoca. Obiectivul formației noastre va fi menținerea în Liga Florilor. ,,Cu siguranță o să fie un impact emoțional destul de mare, mai ales în primele două-trei meciuri, dar cred că dacă o să ne ajutăm reciproc, dacă nu o să ne reproșăm lucruri, o să facem o figură frumoasă. Chiar îmi doresc să rămânem în prima ligă”. Extrema CSM-ului are în palmares un titlu mondial cu echipa sub 18 ani a României în 2014 și o medalie de bronz cu echipa de tineret a României în 2016.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here