Proiectile din Primul Război Mondial, găsite la Bumbești-Jiu

1089

Patru proiectile provenind, cel mai probabil, din Primul Război Mondial, au fost ridicate, duminică, în satul Lăzărești, din Bumbești-Jiu, de o echipă de pirotehnişti, după ce au fost descoperite, cu ajutorul unui detector de metale, de unul dintre membrii Asociației ,,Detecții Gorj”. ,,Duminică, în jurul orei 12.30, unul dintre membrii Asociației Detecții Gorj a apelat numărul unic pentru apeluri de urgență 112, semnalând faptul că, pe raza orașului Bumbești-Jiu, satul Lăzărești, a găsit, cu ajutorul detectorului de metale, mai multe obiecte de muniție. La fața locului s-a deplasat o echipă pirotehnică din cadrul unității noastre care, în urma săpăturilor, a scos la lumină patru proiectile provenind din bătăliile purtate pe timpul Primului Război Mondial. Intervenția a fost una foarte dificilă, având în vedere faptul că toate cele patru proiectile aveau focosul activ. Acestea au fost ridicate și depozitate de către echipa pirotehnică a ISU Gorj, urmând să fie distruse controlat”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.