Proiect pentru promovarea şi dezvoltarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii din Gorj

543

Conferinţa de lansare a proiectului ”AFES – Acces la Formare şi Egalitate de Șanse”,  are loc, astăzi, la Muzeul Judeţean “Alexandru Ştefulescu” din Târgu – Jiu. Evenimentul este programat pentru ora 11.00.

Potrivit organizatorilor, obiectivul general al proiectului se referă la promovarea şi dezvoltarea principiului egalităţii de şanse pe piaţa muncii prin facilitarea accesului egal la ocupare și promovare pentru un număr de 531 de persoane, respectiv 400 de femei cu grad ridicat de vulnerabilitate și 131 de persoane aparținând altor grupuri vulnerabile din județul Gorj prin programe specializate pentru creşterea competenţelor profesionale şi începerea unor activităţi independente.
Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de 325 de femei care vor participa la programe de formare profesională și 206 de persoane (femei și persoane aparținând altor grupuri vulnerabile) din judeţul Gorj, care vor urma cursuri de inițiere/perfecționare în competențe cheie necesare în dezvoltarea carierei.
Parteneri în acest proiect, alături de beneficiarul Asociația pentru Șanse Egale, sunt Asociația Psihologilor Gorjeni din Târgu-Jiu și S.C PAIDEA SRL.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.