Profesorul Nicolae MISCHIE s-a dus în ceruri, dar, mai revine sub povara timpului!

842

Sâmbătă, 4 mai 2019, în holul de la intrarea în sediul Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, din Campusul studenţesc, zona «Debarcader», a fost dezvelit bustul prof. univ. dr. NICOLAE MISCHIE, la un an de la înălţarea sa la cer. Acţiunea de la finele Săptămânii Luminate, care s-a desfăşurat în prezenţa unui numeros public şi a familiei regretatului cadru didactic, pe bună dreptate considerat iniţiatorul înfiinţării, în anul 1992, a Universităţii gorjene, poate că merită subliniată de către Ziarul «GORJEANUL», mai ales prin cuvintele rostite de către unii dintre aceia care l-au cunoscut pe remarcabilul dascăl şi om de cultură. Ceremonia s-a înscris în cadrul unui eveniment deosebit de relevant pentru a sublinia, aşa cum a precizat domnul prof. univ. dr. Adrian Gorun, Preşedintele Senatului instituţiei academice din Târgu-Jiu, faptul că: ,,Nu este uşor ca la numai un an de la plecarea dintre noi a lui Nicolae Mischie, să consemnăm cu sensibilitate şi cu largă cuprindere de fapte şi de însemnate evenimente ceea ce el ne-a lăsat în sufletul nostru şi în memoria noastră. Pot spune în faţa dumneavoastră, că au fost multe punţi sufleteşti între mine şi regretatul Nicolae Mischie, iar «simbolul» pe care noi îl prezentăm, astăzi, reprezintă şi un îndemn pentru mai tinerii noştri colegi de a urma un «model», mai ales că fiecare dintre noi, contăm prin ceea ce lăsăm în urmă, prin faptele noastre! E bine să păstrăm flacăra vie care arde în focul eternităţii, prin momentele pe care le-am trăit fiecare în sufletele noastre! Rememorarea personalităţii omului şi a profesorului Nicolae Mischie, ne aduce în actualitate modul în care el a trăit fiecare moment important al activităţii sale. De multe ori, mă gândesc la cât de mult sprijin a acordat domnul Mischie celor care trebuiau să se realizeze în viaţă cu ajutorul său, dar, din păcate, rămân în «umbră» cei mai mulţi dintre cei care s-au bucurat de acest privilegiu!”

«Nici nu ştii, cât de mult ne marchează momentele mai grele ale vieţii!»
Domnul prof. dr. Gheorghe Nichifor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, a pornit de la aprecierea că profesorul Nicolae Mischie a fost un om impunător prin sufletul său şi prin faptele sale, după care a continuat să spună: ,,Am fost marcat, în Gorj, de trei oameni – de George Manoniu, de Alexandru-Doru Şerban şi de Nicolae Mischie, iar cel omagiat astăzi, face parte dintre cei care reprezintă marile personalităţi ale Gorjului. E important să spunem despre Nicolae Mischie, ceea ce a însemnat el în realitate, pentru că sunt persoane care încă îl mai denigrează, iar în acest sens, mi-a mărturisit la un moment dat: «Nici nu ştii, cât de mult ne marchează momentele mai grele ale vieţii!», iar printr-o asemenea precizare, credem că a spus multe lucruri şi avea multă dreptate!” Domnul prof. univ. dr. Nicolae Brânzan a rezumat o serie de idei prin cuvintele: “Azi, trăim un moment deosebit în care morţii ne invită să le aprindem câte o lumânare şi să le rememorăm prezenţa, dar, parcă ne încearcă o mare tristeţe! Profesorul, al cărui bust îl dezvelim în holul Universităţii, a fost un mare om pe care îl evoc şi pe care simt nevoia să-l văd şi să-l aud, ceea ce demonstrează faptul că fiecare însemnăm un «echilibru» între ceea ce ne dă Dumnezeu şi ceea ce acumulăm prin faptele noastre de viaţă! În încheiere, aş dori să mai spun că Nicolae Mischie avea un cult al familiei, care nu l-a părăsit niciodată, avea vocaţia de ctitor şi de creator de idei, iar în firea lui tranşantă, pozitivul şi negativul nu se suprapuneau nicidecum”!

,,Într-un moment de inspiraţie supremă, a dat numele de «Constantin Brâncuşi» acestei Universităţi”
Domnul prof. univ. dr. George Niculescu a pornit de la aprecierea că într-o astfel de zi, comemorăm o personalitate de valoare la nivel naţional, iar dezvelirea bustului său reprezintă un semn al recunoaşterii acestei personalităţi! ,,Prin faptele sale, domnul Nicolae Mischie a fost o «explozie vie» în rândul comunităţii academice, iar în societate, a creat putere şi a dat sens puterii! A fost omul care a ars ca o «flacără vie», păstrând amprenta unui mare iubitor de oameni. Din păcate, a «beneficiat» de o presă prea iscoditoare şi prea iritantă, ca să nu mai spunem că o parte a presei, chiar i-a creat o imagine falsă! Prin omagiul pe care îl aducem acestui om, putem spune că este şi un semn de «reparaţie» morală, pentru că el s-a dus ca să doarmă un somn liniştit, ieşind cu tristeţe de sub povara timpului!’’
Prin câteva cuvinte simple, Marionela, un talentat şi înzestrat regizor de teatru şi film, fiica profesorului Nicolae Mischie, a ţinut să menţioneze că tatăl său a fost ca un părinte pentru mulţi gorjeni, iar ,,într-un moment de inspiraţie supremă, a dat numele de «Constantin Brâncuşi» acestei Universităţi” a Gorjului. În încheiere, fiul Alexandru, un medic de prestigiu, stabilit acum la Paris, cu un zâmbet apăsat de tristeţe, avea să conchidă: “Tatăl meu s-a ghidat după principiul faptelor de viaţă, iar, de acolo din cer, le mulţumeşte tuturor celor prezenţi astăzi, aici”! Acelaşi cuvânt de mulţumire l-a adresat şi doamna doctor Sanda Mischie, invitând cât mai mulţi oameni la un local public din municipiu, la parastasul de pomenire a profesorului Nicolae Mischie, omul care a făcut ceea ce a crezut şi care a crezut cu sinceritate în ceea ce a făcut!
Prof. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here