Procurorul Moţa, în vizită la campusul abandonat de Floarea la Peştişani

307

La finalul săptămânii trecute, procurorul Parchetului Judeţean Gorj, Emil Moţa, însoţit de un alt coleg, a plecat la Peştişani. Procurorul nu s-a dus într-o vizită de curtoazie pe la autorităţile locale din comună ci s-a îndreptat ţintă spre şantierul abandonat de afaceristul Dan Floarea, în care ar fi trebuit să se fi finalizat din 2009 Campusul Şcolii de Artă şi Meserii a Grupului Şcolar Industrial Peştişani. Moţa a avut o reacţie de zile mari la vederea lucrării pentru care Primăria Peştişani a achitat vreo 20 de miliarde de lei vechi firmei lui Dan Floarea şi a fost somată să mai achite încă alte 28 de miliarde. Potrivit martorilor, procurorul şi-a pus mâinile în cap la vederea construcţiei al cărei stadiu de realizare nu este nici la sfert.

Emil Moţa a plecat la Peştişani joi, săptămâna trecută, pentru a se convinge şi a vedea cu ochii săi stadiul lucrărilor pentru care primarul comunei, Florin Pavel, se află în arest, 29 de zile. Deoarece el instrumentează dosarul în cauză, Moţa nu s-a mulţumit să studieze astfel, din birou, hârtiile şi declaraţiile care i-au fost puse la dispoziţie de firmele şi persoanele implicate în investiţiile cu bani publici de la Peştişani, ci a preferat să vadă singur ce şi cum s-a lucrat la campusul şcolar. A venit însoţit de un alt coleg procuror şi a fost însoţit în şantierul abandonat de reprezentanţii unităţii de învăţământ. Ce a văzut Moţa l-a determinat rapid să solicite audierea afaceristului Dan Floarea, patronul firmei Tech Safety, societate care în octombrie 2008 a câştigat prin licitaţie lucrarea în valoare de 148 de miliarde de lei vechi.

Două oferte, un câştigător- Floarea
“Elaborare servicii de proiectare şi execuţie de lucrări pentru obiectivul: «Reabilitare campus şcoală de artă şi meserii Grup şcolar industrial», Comuna Peştişani, jud. Gorj”, este titlul investiţiei scoasă la licitaţie pe SEAP, în septembrie 2007, care ar fi urmat să se execute în incinta Grupului Şcolar “Constantin Brâncuşi” din Peştişani. Lucrarea ar fi urmat să se deruleze pe o durată de 19 luni valoarea estimată a acesteia, fără TVA, trebuind să fie de vreo 120 de miliarde şi jumătate de lei vechi. Primăria Peştişani cere participanţilor la licitaţie o garanţie de participare de un miliard două sute de milioane de lei vechi, cuantumul garanţiei de bună execuţie fiind de 5 % din valoarea sau contravaloarea contractului fără TVA. Finanţarea investiţiei se făcea prin transfer de la bugetul Ministerului Educaţiei către bugetul local al comunei Peştişani.
Participanţilor la licitaţie li se cer, de asemenea, prin caietul de sarcini o mulţime de documente pentru a demonstra că firma lor este eligibilă să facă aceste lucrări adică: bilanţ contabil, lichiditatea generală, fişă de informaţii privind cifra de afaceri pe ultimii 3 ani, lista cu principalele activităţi realizate în ultimii 5 ani; dovada că societatea a mai finalizat, în ultimii 3 ani, cel puţin o lucrare similară cu obiectivele supuse achiziţiei, prezentarea unei declaraţii privind utilajele, instalaţiile şi echipamentele tehnice dar şi o declaraţie privind efectivele medii anuale pe ultimii 3 ani privind personalul angajat, cadrele de conducere şi personalul de specialitate, strict necesar pentru îndeplinirea contractului.
Firma lui Dan Floarea parcurge, în mod miraculos, cerinţele, alături de o altă firmă, reuşind în septembrie 2007 să pună mâna pe lucrarea pentru care a cerut 148 de miliarde şapte sute de milioane de lei vechi, cu TVA inclus. Anunţul privind câştigătorul se dă în octombrie 2008, semn că în 2009 ar fi trebuit să înceapă lucrările pentru ca cel târziu la jumătatea lui 2010 investiţia să se finalizeze.

Plăcuţa de lucrări, ruptă şi aruncată lângă o magazie
În 2012, la doi ani după ce lucrarea ar fi trebuit, conform cerinţelor licitaţiei, să fie gata, firma Tech Safety se află în faliment, iar lucrarea în cauză este departe de a fi finalizată. De fapt, şantierul investiţiei a fost de mult abandonat, în zonă crescând iarba şi bălăriile. Nici măcar plăcuţa care indica numele investiţiei, constructorul, valoarea lucrării şi termenul de începere şi finalizarea a investiţiei nu mai există decât parţial, aceasta fiind distrusă în încercarea de a se şterge urmele unei ţepe crase dată localnicilor comunei Peştişani.
Deşi realitatea de la faţa locului şochează, firma Tech Safety, la momentul respectiv neintrată în faliment, lua de la Primăria Peştişani 337.378 lei şi 1.761.449,88 lei, pe nişte facturi care nu atestau realitatea din teren. Adică i se plătesc 20 de miliarde firmei lui Floarea pentru o clădire ridicată nici pe sfert şi neutilizabilă.

Habitu şi lichidatorii
Între timp, firma lui Floarea intră în faliment, lichidatorul societăţii obligând Primăria Peştişani, în urmă cu câteva luni să achite vreo 28 de miliarde în contul firmei falimentare. Banii ar fi reprezentat datoria pe care instituţia publică o avea de achitat Primăriei Peştişani pentru campusul realizat în stadiul actual.
Pavel mai face între timp una. Astfel, în calitate de ordonator principal de credite, fără acordul Consiliului Local Peştişani, şi fără avizul contabilului Nicoleta Logăscu a aprobat nişte contracte de cesiune de creanţe, datate 2.07.2009. Primarul a acceptat astfel cesiunea unor creanţe de 600.000 de lei şi de 1.900.000 de lei între SC Tech Safety SA Târgu-Jiu, firma aparţinând lui Dan Floarea, şi Marioara Şerban(probabil soţia lui Habitu), atestând ireal existenţa unor datorii a SC Tech Safety SA faţă de Consiliul Local Peştişani.

Se pregătesc brăţările pentru Floarea
În concluzie, reacţia procurorului Moţa la vederea dezastrului din Peştişani este normală, acesta aşteptând acum să îl audieze pe afaceristul Dan Floarea pentru a-l trimite, se vehiculează, în compania lui Pavel în arestul IPJ Gorj. Floarea se dă bolnav în intenţia de a scăpa de cătuşe, dar cu toate acestea este aşteptat, însoţit de propriul avocat, la declaraţii în faţa procurorului Moţa. Habitu şi el implicat în afacere care are la bază spălarea de bani se află şi el la răcoare, victima fiind Dan Floarea, personajul aflat încă în libertate deşi pionii acestui dosar sunt în arest.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.