Pro România Gorj a câștigat două comune și un procent de 10,02%! La Motru, organizația lui Ponta a luat 7,36% și a depășit chiar și scorul partidului de la Iași

2441

Noul partid al lui Victor Ponta a obținut în Gorj un procent cu două cifre, exact cum a anunțat deputatul Alin Văcaru, înainte de scrutin. Mai exact, organizația formată din coordonatori, nu din lideri aleși, a reușit să învingă în multe localități partidele mari, cu structuri vechi și bine formate. Astfel, la nivel județean, Pro România a ajuns la un scor de 10,02%, conform BEJ Gorj, obținând un scor deloc de neglijat în municipii, la Motru 7,36%, iar la Târgu-Jiu 13,81%, depășind chiar scorul partidului pe județ, asta în condițiile în care filiala nu și-a anunțat un candidat pentru primăria municipiului.

Pro România a obținut cel mai mare scor la Brăila, în județul lui Mihai Tudose, unde partidul a luat 22,4% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare. A urmat organizația din Buzău cu 11%, Mehedinți cu 10,91%, iar locurile 4 şi 5 au fost cele ale Pro România Dâmboviţa şi Pro România Caraş Severin, adică 10,8% şi 10,7%. Gorjenii nu l-au uitat pe Ponta, iar 10,2% dintre cei care s-au prezentat, duminică, la urne, voturi valabil exprimate, au dat cu ștampila pe Pro România.
Partidul a fost câștigător la Dănești, comună cu primar PNL, dar și la Albeni, unde edilul Ionuț Stan de la UNPR a trecut la Pro România.La Târgu-Jiu, cetățenii au poziționat partidul lui Ponta după PSD, PNL și USR Plus, locul patru fiind unul onorabil, organizația depășind ALDE și PMP. La Motru, Pro România a obținut 7,36%, depășind scorul obținut de partid în Iași, de exemplu, care s-a poziționat la peste 6%.
În acest oraș, PSD a luat 32,41%, partidul lui Hanu nereușind să atingă pragul de 3000 de voturi propus, 13,81% a luat Alianța USR-Plus, 24,36% PNL, 6,44% ALDE, 4,93% PMP. În municipiu s-au înregistrat 303 voturi nule.Joi, Pro România a făcut o analiză a rezultatelor obținute la nivel de Gorj.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here