Primele rețineri, după scandalul de la Drăguțești! Un sloven, în continuare în stare critică la spital

1626

Cei patru tineri acuzați că s-au bătut, în noaptea de luni spre marți, cu un sloven și un alt bărbat, într-un bar din comuna Drăguțești, au fost reținuți pentru 24 de ore, marți seara, după ce au primit îngrijiri medicale. Cetățeanul străin se afla în vizită, la iubita lui, din Drăguțești și este în continuare în stare gravă, la spitalul din Craiova, în urma altercației. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj efectuează cercetări pentru mai multe infracțiuni, între care și tentativă de omor. ”Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reţinerea preventivă, pentru 24 de ore, a unui număr de patru persoane, suspecte de săvârşirea unor infracţiuni”, a precizat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Trei dintre reținuți sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire şi alte violenţe. O altă persoană este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor și tulburarea ordinii şi liniştii publice. ”Reţinerea s-a dispus pe o durată de 24 ore, începând de la data de 12 februarie 2019, ora 23.00. Procurorul a avut în vedere faptul că, din cercetările efectuate a rezultat că la data de 12 februarie 2019, în jurul orei 00.00, pe raza localităţii Iaşi, județul Gorj, cei patru suspecţi au aplicat,cu intenţia de a ucide, persoanei vătămate M.M., cetăţean sloven, mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, precum şi cu corpuri contondente (cărămizi), la nivelul capului şi al corpului. În urma loviturilor, persoana vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 60-65 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa, în prezent aceasta fiind internată în Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova. În aceleaşi împrejurări, s-a reţinut că suspecţii au tulburat ordinea şi liniştea publică. Totodată, în aceleaşi împrejurări trei dintre suspecţi au lovit cu pumnii şi picioarele şi cu un obiect contondent persoana vătămată R.M.I., provocându-i acestuia leziuni ce necesită pentru vindecare un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale. Ancheta continuă, fiind condusă de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de cercetare ale poliţiei judiciare, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun”, a mai declarat Cristina Ciobanu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here