Începând din această lună şi până la finalizarea procedurii de reorganizare a PDL Gorj, în organizaţie se vor număra foştii şi noii membrii de partid. Cel puţin asta a explicat, joi, preşedintele interimar al PDL Gorj, Ion Cupă, care a anunţat că în organizaţia judeţeană ,,a început recenzia membrilor de partid”. Mai exact se verifică dacă membrii aflaţi în scriptele filialei mai sunt în organizaţie sau nu. De asemenea, cei din conducerea PDL Gorj şi nu numai au fost însărcinaţi să atragă noi membri în filială. PDL Gorj este într-o amplă organizare după ce fostul BPJ a fost dizolvat iar Ion Cupă a fost numit de BPN drept lider al partidului.
După prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean interimar al PDL Gorj, care a avut loc sâmbătă, Ion Cupă arată că este pregătit să schimbe din temelii organizaţiile cu probleme. Schimbările au început cu organizaţia municipală a PDL Târgu-Jiu unde, în locul lui Nicu Daviţoiu, care a şi demisionat din funcţie, a fost instalat interimar Eduard Berca. Acesta va avea grijă ca biroul organizaţiei să propună noi hotărâri de Consiliu Municipal pentru “a contribui la creionarea bugetului local”. Acesta a declarat joi că în PDL Târgu-Jiu sunt peste 2000 de membri care vor fi însă renumăraţi pentru a se ştii cu exactitate pe cine se bazează filiala. Cupă a menţionat astfel că se va face o recenzie a membrilor de partid, deoarece o parte nu se mai regăsesc în organizaţie.
Procedurile de reorganizare nu vor afecta însă prezenţa şi stabilirea delegaţilor PDL Gorj la Convenţia Naţională de luna viitoare, în care se va hotărî noua conducere a partidului.
A.Stoica