Primarul PDL din Urdari, anchetat pentru abuz în serviciu: “O să duc şi urmărirea penală în spinare, că am 100 de kilograme”

379

Mihai Calota - primar urdari 2Poliţia Rovinari l-a anchetat până recent pe primarul PDL din Urdari pentru abuz în serviciu, după ce organizaţiile PSD şi PNL din localitate i-au făcut câte o plângere penală deoarece nu a aprobat schimbarea din Consiliul Local a unui membru social-democrat şi a unui liberal, ambii lăsaţi fără sprijinul politic aferent.

Dosarul a fost instrumentat de subinspectorul de poliţie Claudiu Dochian şi transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de începere a urmăririi penale. Primarul Calotă nu ştia de soluţia Poliţiei Rovinari dar aprobă faptul că a fost chemat acolo pentru declaraţii. În acelaşi timp edilul pare că nu îşi face prea mari probleme legate de această anchetă aflată pe masa procurorilor din municipiu.

Primarul comunei Urdari, Mihai Calotă, este cercetat pentru abuz în serviciu, a primit şi o propunere de începere a urmăririi penale dar chiar şi aşa pare că nu îşi face prea mari probleme în legătură cu ancheta pornită de cele două partide din USL Gorj, împotriva sa. Lejer, edilul tauru si dudau 005chiar susţine că poate să ducă în spate atât cele două plângeri cât şi începerea urmăririi penale de care nu ştia însă nimic. “O duc şi pe asta în spinare că am 100 de kilograme.(..) Nu ştiam că s-a propus începerea urmăririi penale. Eu am fost la poliţie la Rovinari, am dat declaraţii dar nu m-a anunţat nimeni nimic. Oricum nu mă fac vinovat de nimic, eu am pus pe ordinea de zi înlocuirile celor doi dar oamenii au contestat deciziile. Eu mi-am făcut datoria, dar dacă lor le plac reclamaţiile să reclame în continuare. M-au reclamat şi la Curtea de Conturi, şi la Garda de Mediu şi la Sanepid, asta face Bebe Tauru”, a declarat primarul PDL. Edilul susţine că ştie că toate sesizările au scop electoral dar menţionează că nu îşi face probleme chiar dacă nu va mai fi primar. “Dacă nu ies primar nu mor de foame, nu m-a făcut mama primar. Eu sunt inginer de profesie. Să reclame Tauru cât o vrea”, a declarat edilul Calotă.

Şedinţă cu scântei la Urdari

De altfel, vineri la Urdari s-a ţinut şedinţa ordinară de Consiliu Local. S-a încercat şi de data aceasta ca cei doi consilieri, unul al PSD şi unul al PNL, să fie eliminaţi din acest organism de conducere, ambii marşând alături de PDL. Şedinţa s-a suspendat după ce s-a supus la vot cererea celor două partide, lucru ilegal şi contestat de fostul vice Bebe Tauru. “Am votat ordinea de zi iar primarul, Calotă Mihai, a propus ca cele două proiecte privind încetarea mandatelor pentru pesedistul Ilie Merişor, care nu mai are sprijin politic deja de trei luni de zile, şi pentru Nicolae Fechete, liberal aflat în aceiaşi situaţie, să se voteze prin vot secret. Asta, deşi în statutul alesului local scrie că într-o astfel de situaţie Consiliul Local trebuie doar să ia la cunoştinţă cererea scrisă a celor două partide”, a declarat Bebe Tauru. Aceasta era deja a treia şedinţă ordinară în care nu se discutase, până la final, solicitarea celor două partide.

Preşedinte de şedinţă, Merişor suspendatu’

De altfel era previzibil că şedinţa de Consiliu Local se va finaliza astfel, deoarece preşedintele acesteia era chiar Ilie Merişor, cel căruia PSD-ul i-a retras sprijinul politic şi nu ar mai avea ce căuta acolo. “S-a suspendat şedinţa, ei şi-au dat seama că nu au câştig de cauză. Oricum acolo e ca în filmele cu proşti, Merişor conduce deja a treia şedinţă şi el este fără sprijin politic”, a declarat Bebe Tauru care a sesizat Prefectura Gorj pentru ilegalităţile din Urdari.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.