Primarul liberal de Fărcăşeşti a transferat voturi către ALDE

1780

Primarul liberal de la Fărcăşeşti, Constantin Drăgoescu, este acuzat că ar fi îndemnat localnicii comunei să voteze cu ALDE. O susţin surse din interiorul partidului ALDE Fărcăşeşti, care au anunţat că problema a fost sesizată chiar şi preşedintelui PNL Gorj, Dan Vîlceanu. Mai mult decât atât în comună circulă zvonuri cum că mai mulţi localnici au fost trimişi să voteze la Rovinari, pentru a creşte ALDE în voturi.

Nevasta unui consilier local din Fărcăşeşti, acuzată că a transportat cu maşina personală cetăţeni la vot
Soţia alesului liberal Constantinescu Neluţu din Fărcăşeşti a fost acuzată de un ales social-democrat că ar fi transportat persoane cu maşina personală la secţiile de vot de pe raza localităţii. Femeia a fost angajată de puţin timp casieră la Apă. Acuzaţiile sunt însoţite şi de un filmuleţ, în care apare Peugeot-ul angajatei din care coboară o persoană. Restul ,,turiştilor” ar fi rămas în maşină când au văzut că sunt urmăriţi.
,,Incident electoral la Fărcăşeşti, soţia unui consilier local PNL prinsă în timp ce făcea turism electoral. Este vorba de doamna Constantinescu care a fost angajată de Drăgoescu să vină să vă încaseze apa”, a postat, în ziua alegerilor, Marius Bălu, ales PSD în Fărcăşeşti. PNL a pierdut la Motru, Târgu-Jiu, Prigoria, Băleşti, Bumbeşti Jiu, Fărcăşeşti, Padeş.
A.S.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here