Cu toate că se află la al doilea mandat, edilul din localitatea Schela, Aristide Şerbănescu spune că nu se va lăsa şi va candida din nou, asta dacă nu vor fi desfiinţate comunele. Pe Ruşeţ, senatorul de pe colegiul său, primarul spune că poate îl va întâlni pe lumea cealaltă, întrucât nu şi-a făcut deloc simţită prezenţa pe timpul mandatului. Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu a fost singurul care a fost alături de edil.
Normal că voi candida. Asta dacă nu se desfiinţează comunele. Şi cred că voi câştiga. De la al doilea mandat, atunci când am fost ales din primul tur, cetăţenii mi-au zis că m-au ales primar pe viaţă. Deci voi conduce comuna Schela până la adânci bătrâneţi” declara Aristide Şerbănescu, edilul din Schela, convins de faptul că va conduce localitatea mult timp de acum înainte. Are şi motive să mai candideze. Şerbănescu îşi doreşte să facă multe pentru comuna pe care o conduce. În comuna Schela s-a pus mare accent de infrastructură, astfel, până în luna august, un proiect ce vizează asfaltarea a doi kilometri de drum va fi finalizat. Drumul face legătura între Sâmbotin şi Bumbeşti Jiu. Şi din bugetul local, edilul a realizat un proiect tot pentru asfaltare, care a fost şi finalizat. Cei 1.829 kilometri de asfalt au fost realizaţi în Sâmbotin. Până acum, Aristide le-a oferit locuitorilor din Schela şi alimentare cu apă, graţie unui proiect.
Sprijint de Călinoiu
Aristide Şerbănescu este fidel partidului social-democrat de 12 ani. „Mi-am început cariera ca şi viceprimar. Acum sunt la al doilea mandat, de primar. Sunt fidel PSD-ului şi tot pentru social democraţi voi candida”, a declarat Aristide. Edilul este nemulţumit de faptul că deputatul Ilie Morega şi senatorul Ion Ruşeţ nu au fost deloc alături de el şi de comuna pe care o conduce. „Poate pe lumea cealaltă să mă întâlnesc cu Ruşeţ, că nu m-a vizitat deloc, nu mi-a oferit sprijinul în nimic. Culoarea politică e de vină. Morega m-a mai ajutat, mai mult moral. Cel puţin Morega a venit de vreo trei ori la Schela în acest mandat. Am mers în localitate, am vorbit cu locuitorii. A zis şi Ruşeţ că vine odată. L-am aşteptat degeaba că nu a apărut”, a declarat Şerbănescu. Primarul este mulţumit de relaţia pe care a avut-o cu Preşedintele Consiliului Judeţean. „Călinoiu m-a ajutat, dar în limita posibilităţilor. A făcut tot ce a depins de dânsul, dar nu are cum să ne ajute atâta timp cât sacul este gol”, a mai adăugat edilul.
Respinge regionalizarea
Primarul Aristide nu este de acord ca România să fie împărţită în opt judeţe, dar vede cu ochi buni descentralizarea. „Am păreri pro şi contra în ceea ce priveşte regionalizarea. E adevărat că administraţia este una stufoasă şi nu prea dă randament. Dar nici în halul acesta, să ne trimită la Craiova de fiecare dată când avem nevoie de ceva acte. Sunt de acord cu descentralizarea, dar regionalizarea pe opt judeţe mi se pare o aberaţie”, declară edilul. Acesta mai este de părere că până la urmă nu se va ajunge la regionalizare şi credă că toate astea fac parte din campania electorală a lui Traian Băsescu. „Eu nu cred că se va face până la urmă, nu vor vrea politicienii. Tot ce zice Băsescu în legătură cu asta e doar campanie electorală”, a concluzionat Aristide.
Ana-Maria Catalinoiu