Primării conduse de viceprimari. A dat Guvernul în judecată

2182

Trei localități din Gorj sunt conduse de viceprimari, după ce doi primari au renunțat la funcție, iar un al treilea a suferit o condamnare penală definitivă pentru abuz în serviciu.
Guvernul ar fi trebuit să organizeze alegeri locale parțiale în aceste localități. Deputatul Ludovic Orban a anunțat că în procesul pe care l-a intentat Guvernului pentru că nu au fost organizate alegeri locale în peste 50 de localităţi, Curtea de Apel a stabilit primul termen de judecată în 6 februarie.
„2023 începe cu o veste bună! De peste un an, Guvernul refuză să organizeze alegeri locale în peste 50 de localităţi în care s-a vacantat funcţia de primar. Aceste comunităţi locale sunt conduse de oameni care nu au legitimitatea dată de votul cetăţenilor. Guvernul încalcă grav Constituţia, legile ţării şi cele mai elementare norme ale unei democraţii.
Practic, Guvernul a interzis dreptul de vot pentru sute de mii de cetăţeni români, care sunt împiedicaţi să îşi aleagă primarul”, a anunțat Orban.
Potrivit Codului Administrativ, „data organizării alegerilor pentru funcţia de primar se stabileşte de către Guvern”.
Primarul PNL din Logrești și-a dat demisia din funcție la sfârșitul lunii mai 2021. În august, anul trecut, primărița din Turceni și-a anunțat demisia, motivând că vrea să petreacă mai mult timp alături de familie. La scurt timp, Cristina Cilibiu a fost numită prefect de Gorj.
O situație mai aparte este la Vladimir, unde primarul Ion Ianăși a suferit o condamnare definitivă la 2 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu, fiindu-i interzis să mai ocupe funcții publice vreme de doi ani.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here