Primăria Albeni a primit 170.000 de lei de la CJ Gorj pentru plata datoriilor! Salariile funcționarilor, aduse la zi

869

În ședința extraordinară de Consiliu Județean Gorj, de luni, consilierii au aprobat majorarea repartizării pe unități administrativ-teritoriale, pentru anul 2018, a fondului la dispoziția instituției județene pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală. Cei mai mulți bani s-au atribuit Primăriei Albeni care are salarii neplătite de peste trei luni de zile, mai exact suma de 170.000 de lei, dar sume la fel de mari au ajuns și la alte UAT-uri din Gorj, primarii având diferite culori politice.

Mai exact, 160.000 de lei au fost aprobați de CJ Gorj la Primăria Turburea, 150.000 la Hurezani, 155.000 la Glogova, 140.000 la Primăria Drăguțești, 130.000 de lei au ajuns la Primăria Runcu, o sumă similară ajungând și la Peștișani dar și la Alimpești, 120.000 la Primăria Ciuperceni, 110.000 la Bumbești-Pițic, tot 110.000 de lei la Primăria Polovragi, 100.000 la Primăria Borăscu dar și la Primăria Licurici, care a încasat acceași sumă. Primăria Roșia de Amaradia a primit și ea 100.000 de lei, Primăria Stejari 130.000 de lei, Primăria Turcinești 100.000 de lei, cei trei primari făcând parte din PNL, PMP și PNL.
Primăria Vladimir a primit 50.000 de lei, edilul fiind liberal dar și Primăria Prigoria a luat o sumă similară, primărița fiind tot liberală. Edilul de Mușetești de la PRU a luat suma de 31.000 de lei iar edilul liberal de Arcani a luat 70.000 de lei. Primarul de Bălești a încasat 60.000 de lei, cel din Berlești alți 60.000 de lei, în timp ce 80.000 de lei a ajuns la primarul liberal de Crasna. Primăria Dănești a primit și ea 50.000 de lei.

Banii, atribuiți de CJ pe solicitările primăriilor
De altfel, Consiliului Județean Gorj i-a fost repartizată, prin Decizia nr. 16/06.12.2018 a Șefului Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj, suma de 3.668,76 mii lei, încasată suplimentar din impozitul pe venit peste nivelul corespunzător al cotei de 17,25% la nivelul județului Gorj. Conform prevederilor art. 33, alin. (5) din Legea nr. 273/2006, Consiliul Județean Gorj a solicitat, prin adresa nr. 16581/05.12.2018, transmiterea de către unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului, a necesarului de fonduri pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală pentru anul 2018, cu termen de punere în funcțiune la finele anului 2018, justificate prin date tehnice și economice relevante în acest sens. Astfel, primăriile de pe raza județului Gorj au comunicat, prin cererile transmise, informații financiare și tehnice, după caz, referitoare la: arieratele înregistrate în evidența contabilă a unităților administrativ-teritoriale și la obiectivele de investiții aflate în derulare, în scopul asigurării fondurilor necesare pentru cofinanțarea locală.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.