Primar PSD, candidat PNL. „Nu este vorba despre o recuperare”

836

Încă un primar PSD anunță că va candida din toamnă pe listele altui partid. Primarul din Godinești, Aurariu Coman, este supărat pe șefii PSD pentru că nu ar avea libertatea de a întocmi lista de consilieri locali. Și nu este singura nemulțumire.
Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, spune că primarul din Godinești este interesat de o candidatură din partea liberalilor. „Nu poate pleca în momentul de față, pentru că și-ar pierde mandatul. Faptul că la o viitoare candidatură vrea să candideze din partea Partidului Național Liberal, este o altă discuție. Lucrurile astea se întâmplă pentru că noi aveam o altă viziune, o altă abordare. Vorbiți cu primarul, că deja a spus care-i sunt nemulțumirile, inclusiv legat de lista de consilieri, situația politică pe care o are în localitatea respectivă și faptul că nu a fost sprijinit cu nimic până acum de conducerea PSD”, a declarat Dan Vîlceanu. Primarul Coman nu este străin de PNL. Timp de zece ani a fost viceprimar liberal. A profitat de ordonanța 55 și a rămas independent, după care, în 2016, a candidat din partea PSD și a câștigat mandatul de primar.
„Cu ocazia OUG 55, despre care niciun pesedist nu mai vorbește, ne-au fost pur și simplu furați aproximativ 15 primari atunci. Practic, au fost șantajați de Dragnea cu proiectele pe PNDL și au spus așa «dacă vrei să faci ceva pentru localitate, vii la PSD, dacă nu, nu vei face nimic». Eu cred că asemenea atitudini trebuie să dispară”, mai spune Vîlceanu, precizând însă că nu este vorba despre „o recuperare”. „Nu este vorba despre o recuperare, pentru că, până la urmă, activitatea politică este una opțională pentru orice cetățean, nu te obligă și nu te forțează nimeni să faci ceva. Bine, în afară de PSD, unde e ca pe vremea lui Ceaușescu: nu faci ce zice partidul, pleci acasă”, a conchis deputatul PNL.
OUG 55 din 2014 prevedea că, pe o perioadă de 45 de zile, aleşii locali pot opta să treacă la alt partid fără să-şi piardă mandatele.
Și primarul din Tismana a anunțat că va candida din partea PNL pentru un nou mandat.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here