Prima sesiune a Bacalaureatului, la final

471

Absolvenții de liceu au susținut, vineri, și ultima probă scrisă din cadrul primei sesiuni de anul acesta a Bacalaureatului. Acum nu le rămâne decât să aștepte afișarea rezultatelor, programată pentru mâine.

Vineri, absolvenții de liceu au susținut proba la alegere a profilului și specializării, ultima din cadrul examenului de Bacalaureat. În Gorj, la această probă s-au înscris 3395 de candidați, dintre care 170 au optat pentru Fizică, 123 pentru Chimie, 1855 pentru Biologie, 127 pentru Informatică, 996 pentru Geografie, 18 pentru Filosofie, 26 pentru Logică, 22 pentru Economie, 15 pentru Psihologie și 43 pentru Sociologie. Mai bine de 200 dintre aceștia nu s-au prezentat însă la examen, iar alți doi au fost eliminați după ce au fost prinși încercând să copieze. Pe lângă faptul că nu vor mai avea dreptul să susțină Bacalaureatul în următoarele două sesiuni, când o vor face, aceștia vor trebui să susțină, din nou, toate probele.

Mâine, se afișează rezultatele
Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 12 iulie (până la ora 16.00). Tot mâine, până la ora 20.00, vor putea fi depuse și eventualele contestaţii. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie. Reamintim că, pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să susțină toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, să susțină toate probele scrise, să obțină cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea și cel puțin media 6. Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here