Prima sentință pentru adolescentul acuzat că a înjunghiat un alt tânăr, pe o stradă din Târgu-Jiu

424

Judecătorii de la Tribu-nalul Gorj au stabilit, ieri, prima sentință în cazul minorului de 16 ani, din Târgu-Jiu, acuzat că, în luna septembrie a anului trecut, ar fi înjunghiat un tânăr de 24 de ani, lovindu-l de patru ori în spate, cu un cuțit, pe stradă. Acesta a fost judecat pentru infracțiunea de tentativă la omor, instanța aplicând inculpatului măsura internării într-un centru educativ pe o durată de doi ani. ,,Menţine măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpat. Deduce din măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ perioada cât inculpatul s-a aflat în stare de reţinere şi arestare preventivă, respectiv de la 11 septembrie 2019 la zi”, a mai decis judecătorul de caz. Magistratul a admis în parte, acțiunea civilă și obligă inculpatul, în solidar cu două rude ale sale, la plata către victimă a sumei de 40.000 de lei, cu titlu de daune morale. ,,Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, a mai decis instanța. Victima a fost supusă unei intervenții chirurgicale. După operație, tânărul a fost internat în Secția ATI, a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. ,,Poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul 112 de către un bărbat, despre faptul că prietenul său a fost agresat fizic. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un tânăr de 16 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce se afla pe o stradă din oraș, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violenţă asupra unui tânăr de 24 de ani, din Târgu-Jiu, după care a plecat de la fața locului. În urma căutărilor efectuate de poliţişti, tânărul de 16 ani a fost identificat pe raza municipiului, fiind condus la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor. Tânărul rănit a fost condus la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracțiunea de omor”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, în luna septembrie. Cu câteva ore înainte de conflictul spontan, adolescentul de 16 ani fusese amendat de polițiștii locali, cu 300 de lei, pentru că făcea gălăgie și consuma alcool pe stradă, alături de alte cinci persoane. ,,Polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice din cadrul Poliției Locale a municipiului Târgu-Jiu au acționat, în noaptea de marți spre miercuri, în urma unei sesizări primite prin dispeceratul instituției, pe Aleea Nicolae Titulescu, pentru identificarea mai multor persoane care tulburau liniștea și ordinea publică. La fața locului, polițiștii locali au legitimat șase persoane cu vârste cuprinse între 16 și 43 ani, cu domiciliul în municipiul Târgu-Jiu, care consumau băuturi alcoolice în locuri publice și tulburau, fără drept, liniştea locuitorilor prin producerea de zgomote și prin strigăte. Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, actualizată, cu modificările și completările ulterioare”, potrivit unui comunicat de presă al Poliției Locale Târgu-Jiu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here