Se ştie că peste 70% din suprafaţa planetei Pământ este acoperită cu apă. Dacă ar fi să adunăm toată apa de pe pământ într-o sferă, aceasta n-ar depăşi 1400 km în diametru. Un volum extrem, extrem de mic în comparație cu volumul solid al pământului. Pâraie, râuri, lacuri, fluvii, mări şi oceane par a ne demonstra că avem apă îndestulătoare. Dar nu este aşa, omenirea duce lipsă de apă dulce. Multe zone ale lumii sunt aride şi pun în pericol sănătatea şi viaţa animalelor şi a oamenilor. Să nu mai vorbim că poluarea din ultimele decenii a transformat această bogăţie a naturii într-un cimitir cu deşeuri de toate felurile, până la cele otrăvitoare şi chiar radioactive. Toate astea datorită acţiunilor nesăbuite ale omului, în goana după progres şi îmbogăţire rapidă, uitând de protejarea leagănului vieţii, care este natura, ca o măsură de mulţumire. În acest miraculos leagăn al vieţii (unic deocamdată), apa joacă un rol primordial, fără de care nu am putea concepe existenţa vieţii. Azi, viaţa terestră şi în special viaţa acvatică este în pericol. Lanţul trofic este în pericol când verigi ale sale se contaminează și slăbesc. Multe vietăţi au dispărut şi multe sunt pe punctul de a dispărea. Deşeurile şi radiaţiile de tot felul sufocă totul, inclusiv calitatea apei, care este sângele naturii. Aerul devine tot mai toxic şi respirăm din ce în ce mai greu şi multe boli îşi fac apariţia. Evident, vor surveni mutaţii atât la om, cât şi la animale, cu consecinţe destul de grave. Bacteriile şi viruşii încep să ne lovească cu furie. Vedeţi consecinţele alarmante, apocaliptice ale Coronavirusului şi nu ar fi o mirare să aflăm că a „fugit” din anumite laboratoare.
Ni se recomandă să consumăm 4 litri de apă pe zi, dar sunt cetăţeni ai planetei care nu se pot bucura de câteva picături. Pentru mulţi, apa „dulce” este mai scumpă decât aurul şi pietrele preţioase. Fără apă suntem morţi şi vom pierde tot. Lipsa apei conduce la sărăcie şi foamete. Foametea pe pământ este nu pentru că nu-i putem sătura pe cei săraci (care se mulţumesc cu puţin), ci pentru că nu-i putem sătura pe cei lacomi, pe cei bogaţi. Noi, noi 
suntem vinovaţi că sacrificăm existenţa noastră şi a urmaşilor pe acest pământ al făgăduinţei. Am ajuns nişte cobai la îndemâna marilor corporaţii pentru care doar interesul financiar reprezintă totul. Cei de la vârful puterii mondiale se hrănesc BIO, în timp ce nouă ni se administrează mai mult hrană sintetică. Se pune întrebarea dacă vom reuşi ca apa, liantul vieţii pe pământ, să devină ce a fost, speranţa noastră de a continua drumul existenţei civilizaţiei umane? Apa înseamnă existenţă! Să sperăm că vom reuşi să salvăm existenţa noastră, a vieţii, în acest colţ mirific de univers. Da, este nevoie de o educaţie ecologică şi de o strategie/acord pe termen lung, la nivel mondial, pentru a contracara infestarea planetară cu deşeuri şi diminuarea încălzirii globale, pentru a nu se ajunge la intensificarea zonelor aride şi îmbolnăvirea populaţiei. Nori de praf, nori radioactivi, alături de norii nepăsării umane, au cuprins planeta mamă. Este nevoie de conştientizare, informare şi de măsuri urgente, timpul şi apocalipsa nu aşteaptă. Să spunem STOP tehnologiilor industriale poluante. Să nu mai distrugem plămânul verde al planetei (pădurile) şi să-i poluăm sângele (apa). E nevoie de stoparea defrişărilor necontrolate, împădurirea zonelor aride şi de încetare a înarmărilor nucleare, bacteriologice şi de altă natură, care pun viaţa noastră şi a planetei în pericol. Să nu facem din această planetă un loc steril de pământ şi cenuşă într-un colţ de univers. Avea dreptate actriţa Marylin Monroe când afirma (chiar dacă cu o altă conotaţie): „Pretutindeni apă şi nicăieri o picătură de băut”.
Maria Gh. VULPAŞU
