Încă de la aderarea în Uniunea Europeană, în anul 2007, România s-a confruntat cu numeroase probaţiuni discreţionare, sau mai concret amendată pentru aşa-zisa incapacitate de a implementa politicile comunitare, cu precădere în plan economic şi judiciar. Iar cheia de control stă în mâna Comisiei Europene, care a introdus, în cazul ţării noastre, încă de la aderare MCV-ul, adică Mecanismul de Cooperare şi Verificare, condiţionand astfel intrarea României în Spaţiul Schengen şi nu numai, de reformarea şi îmbunătăţirea funcţionării sistemului instituţional românesc.
De atunci şi pnă astăzi, în ciuda eforturilor depuse şi a contribuţiei aduse la îndeplinirea cerinţelor de stat-membru de drept al UE, România continuă să fie constrânsă, criticată şi mereu ”oaia neagra din turmă” în mai toate rapoartele “experţilor” Comisiei Europene. Şi se fac trimiterile cu precădere la zona juridico-penală, la incapacitatea sistemului de a se reforma, încurajându-se abuzurile din justiţie, fără să se înţeleagă că o ţară nu poate fi catalogată în conformitate cu dorinţele şi solicitările unor anumiţi reprezentanţi din sistem, contrar separaţiei puterilor în stat. Şi asta doar de dragul de a fi pionii de nădejde a unor interese meschine din afară pentru care se “poartă moda” anticorupţiei pentru a continua, dincolo de limita bunului simţ, o campanie mizerabilă de denigrare a românilor. Mai mult decât atât, plecându-se de la impresia, până la urmă publică, că România este un stat profund corupt, se merge mai departe cu inepţiile monitorizării, susţinându-se ca un atac la adresa justiţiei de către oricine: opinie publică, presă, oameni politici sau simplii cetăţeni (mulţi pe nedrept victime ale abuzurilor unor procurori şi magistraţi de “casă”, cu obligaţii precise politico-administrative, etc., venite de la stăpânire!) înseamnă o adevărată ofensă la statul de drept. Or o astfel de abordare stupidă a Comisiei Europene vine exact în contradicţie cu legislaţia şi deciziile CEDO, prin care este apărată libertatea de expresie, vizavi de orice abuz împotriva cetăţeanului din partea instituţiilor statului, fie şi justiţia ”chioară” din România.
Numai că alta este problema cu acest perpetuu MCV care monitorizează de aproape zece ani instituţiile şi rânduielile statului român. Practic, este vorba de nişte rapoarte politice, din care transpar şi vin în slujba anumitor interese din interiorul UE de a menţine cu orice chip o imagine proastă despre România.
Adică suntem în situaţia elevului modest care se străduieşte să-şi facă cât de cât lecţiile, dar nu reuşeşte să-şi depăşească condiţia întrucât dascălul lui, în loc să-l ajute, mai degrabă îl încurcă şi-l vulnerabilizează, pentru a putea cu rea-credinţă a-l dezonora. În cazul de faţă, cea mai perversă sancţiune este de natură economică, fie printr-o blocare în absorţia fondurilor europene, fie prin tot felul de motive absurde ale neaderării la Spaţiul Schengen, din pricina cărora, iată, România se confruntă cu foarte multe probleme economice nerezolvate, evident apăsătoare, care ţin pe loc şi chiar mai mult decât dezvoltarea şi progresul nostru popor. Sau altfel spus, este foarte uşor, bunăoară, prin acest MCV să creezi impresia publică în întreaga UE că România este profund coruptă, căci o astfel de percepţie, determină automat o lipsă de încredere şi o diminuare a dorinţei de a investi aici. În plus, ne sunt reduse constant fondurile europene, ori pentru că incompetenţii noştri guvernanţi se ocupă cu totul de altceva, în loc să-i preocupe atragerea acestor fonduri pentru realizarea programelor naţionale de dezvoltare. Or de aici este vizibilă şi marginalizarea românilor în exercitarea drepturilor lor europene, mai ales prin măsurile discreţionare în privinţa locurilor de muncă. Iar cât priveşte penuria locurilor de muncă din ţară, putem să afirmăm fără a greşi, că este din păcate, tot o consecinţă a subordonării României instituţiilor europene şi capitalului străin, ţara noastră devenind pentru ei doar o sursă de materii prime şi piaţă de desfacere, practic am ajuns chiriaşi în propria noastră ţară (ex. peste 45% din terenurile agricole ale României au fost vândute pe nimic străinilor!?)
Şi menţinerea MCV, iar de aici neaderarea în cazul ţării noastre la Spaţiul Schengen va persista, câtă vreme unii lideri europeni au tot interesul să-şi protejeze oportunităţile economice, inclusiv pe seama României. Aşa se şi explică atitudinea Franţei, Olandei, Germaniei, ş.a.m.d., care ne refuză din raţiuni total subiective şi în afara spiritului tratatelor comunitare încheiate, intrarea în Spaţiul Schengen. La orice întrunire europeană ne zâmbesc frumos şi doar atât, în vreme ce liderii români-slugarnici şi cerşetori din fire pe la diverse cancelarii occidentale, deopotrivă şi mediocrii la minte, nu-şi exercită cu demnitate mandatele obţinute prin voinţa poporului, fiind incapabili să apere interesele şi suveranitatea statului român. Pentru că iată, bunăoară, ce ar însemna intrarea ţării noastre în Schengen, mai exact, portul Constanţa care are o deschidere comercială majoră spre pieţele lumii, cu importante câştiguri economice pentru România ar face, fără nicio îndoială, olandezilor o concurenţă serioasă (în special Rotterdamului), în mod evident cu pierderi financiare semnificative pentru ei. Şi atunci, nu este limpede de ce se opun occidentalii cu toată puterea intrării, fără restricţii a ţării noastre pe toate pieţele economico-comerciale, în ciuda faptului că ne îndeplinim toate obligaţiile din tratatele şi înţelegerile vizavi de aderare la UE? Din păcate, pentru interesele noastre interne, mai avem pe cap şi acest guvern neisprăvit de tehnocraţi, impus tot de la Bruxelles şi dincolo de limita democraţiei, lăsând în afara puterii de decizie voinţa poporului român. Iar preşedintele Iohannis este complice la această făcătură, provocând artificial o criză politică internă pentru interesele altora şi al orgoliului său prostesc şi nemăsurat. Căci iată cum rânduielile în România merg anapoda, nemulţumirile sociale cresc în intensitate, partidele politice sunt paralizate de teamă, pentru că DNA-ul şi “serviciile” lucrează de zor, la comandă, pentru instaurarea statului de “drept” poliţienesc, vârtos susţinute din afară (motivele sunt evidente!), capitalul autohton şi investitorii interni primesc la rându-le lovituri după lovituri din partea sistemului “anticorupţiei” koveşist, dar în schimb, cei veniţi aiurea îşi fac de cap în ţara noastră, transformându-i pe români în supuşi în propria lor ţară, etc. Cu atât mai mult acum, când acest guvern aiuristic de tehnocraţi au abandonat deliberat reformele necesare intereselor României, în realitate sunt puşi în situaţia în care li se cere să respecte interesele europene, ceea ce, până la urmă înseamnă un act de trădare a propriului popor, în special din poziţia unora de fideli slujbaşi europeni. După cum, servind şi multe alte interese politice ascunse opiniei publice, direct sau indirect lucrate sub pulpana prea-tăcutului, dar ”mişelului” de la Cotroceni, se vede treaba că şi lucrăturile imorale dinaintea campaniei electorale parlamentare din toamnă, nasc pe zi ce trece atâtea cozi de topor, încât la alţii nu sunt îndeajuns topoarele pentru ele.
Şi ne întoarcem la trista poveste, de vreme ce şi noi, românii, adeseori ne facem rău, unii din naivitate şi prostie, alţii din interese meschine, nefrământându-i în vreun fel conştiinţa că prin ceea ce fac îşi trădează ţara şi poporul, punându-le totul pe tavă străinilor, inclusiv de la nivelul celor mai importante demnităţi ale statului român. În fine, dincolo de bălăcareala internă, în care ne ducem de ani de zile amarul vieţii, românii fiind mereu manipulaţi şi minţiţi, dar şi din lipsă de voinţă şi cultură politică, iată ca nu s-a reuşit a se găsi acei conducători cu capacitate managerială şi bună credinţă, cu posibilitatea şi energia de a rândui şi administra cum se cuvine treburile ţării.
Or acum, vedem rezultatele dezastruoase din ţară, urmare a unor ignoranţi, mediocri şi superficiali indivizi-autori, adeseori cu rea-credinţă, care printr-un anormal management şi cu un comportament de gaşcă politrucă, incapabili de performanţă, au adus România în pragul falimentului şi la cheremul străinilor. De aici şi precaritatea legilor, vulnerabilitatea structurilor instituţionale ce pun într-un iminent pericol siguranţa naţională, printr-o vizibilă destructurare a statului român. Atunci întrebarea, dacă îşi mai asumă careva responsabilitatea rezolvării problemelor majore ale României, punându-se cu adevărat şi sacrificii pe măsură, în slujba şi pentru salvarea de la distrugere a ţării şi neamului românesc.
Vasile Irod
