Disperat că nu va scăpa de judecata poporului, Traian Băsescu se hazarda a propune între altele, la sfârşitul unui discurs ţinut la Cluj, şi o aşa-zisă „flacără” a democraţiei. În realitate această ţară este una a ruşinii, în spatele căreia se ascund purtătorii ei adevăraţi; Apostu, Ridzi, Udrea, Videanu, Blejnar, Fluture, Ghe. Ştefan, Graţiela Iordache, Andreescu, Păsat, Berceanu, Ionuţ Popescu şi ceilalţi protejaţi din cloaca portocalie – băsistă.
Iar culmea tupeului şi neruşinării este dusă la paroxism, „suspendatul” având pretenţia că doar el poate să reprezinte România în Europa, deşi istoria aderării ţării noastre, nu are nici un fel de dovadă şi că T. Băsescu, în cei peste 20 de ani în funcţii de înalte demnităţi publice, nu a încheiat nici un capitol în relaţiile de negociere cu UE, fiind bine ştiut că procesul integrării a primit OK-ul pe vremea guvernelor Năstase, Isărescu şi Tăriceanu.
Fraudate şi măsluite alegerile, sub regimul lui Băsescu
Adică, vremelnicul locatar de la palatul Cotroceni, nu-şi poate revendica vreun merit primind totul pe tavă, în schimb nu conteneşte a minţi de îngheaţă apele, dându-se mare european. Aşa să fie oare, de vreme ce sub regimul său au fost fraudate şi măsluite alegerile, sau şi-a propulsat odrasla europarlamentar, intrând în jocuri murdare de culise cu lideri maghiari ce nu-şi ascund sentimentele şi acţiunile profund antiromâneşti, lovind ori de câte ori pot în integritatea, siguranţa şi demnitatea poporului român. Apoi, aşa să fie un bun european precum Traian Băsescu, care a destrămat formaţiuni politice şi a folosit soluţii imorale pentru formarea unor majorităţi parlamentare care să fie manipulate uşor în demersurile politicii sale dictatoriale? După cum, vorbeşte gura fără el, şi face atâta caz de justiţie, chipurile independentă , în realitate aceasta este sun influenţa şi controlul său politic. Mai mult decât atât, au fost numiţi de fiecare dată sub preşedinţia sa judecători şi procurori pe criterii îndoielnice, subiective – de palat şi de partid, chiar dacă în acest domeniu, cel care ar trebui să reprezinte coloana vertebrală a societăţii româneşti, sunt de departe mulţi alţii mai buni, cu o pregătire şi o probitate morală de excepţie. Cu alte cuvinte justiţia nu are nevoie de cozi de topor care să creeze haos, să prolifereze nedreptăţile şi să destabilizeze buna rânduială în ţară.
Băsescu, stăpânul dosarelor comandate şi a şantajelor penale
Pe de altă parte, T. Băsescu face atâta caz şi despre corupţie, în realitate el este stăpânul dosarelor comandate şi a şantajelor penale, în timp ce în perioada mandatelor sale marea corupţie a atins cea mai mare extindere din istoria modernă a României. Şi s-a întâmplat, inclusiv cu programe europene, deformate şi deturnate datorită, în primul rând, lăcomiei nemăsurate a PDL – partidul său de suflet, iar rezultatul a însemnat din păcate sistarea fondurilor, tocmai datorită cazurilor de corupţie pe care, într-un fel sau altul, Băsescu le-a protejat.
Acum, preşedintele – suspendat, strigă ca din gură de şarpe că USL a dat lovitură de stat pentru a acapara puterea, izolând astfel România în Europa şi în lume. Dar oare cine are sub control serviciile speciale, justiţia, procuratura generală, DNA, ANI şi până la urmă toate structurile instituţiilor statului, sub protecţia cărora s-au făcut până acum toate ilegalităţile şi matrapazlâcurile? Sau cât de european a fost regimul Băsescu când în toată această perioadă politică externă s-a făcut în genunchi în faţa noilor stăpâni, iar cât despre şefii de stat şi de guvern din afară, care au vizitat România, dacă-i numeri cât degetele de la o mână. Cel puţin ex-premierul Boc nu a primit aviz favorabil, măcar pentru o vizită la fraţii noştri de peste Prut. Şi atunci?
Că în prezent se desfăşoară un proces de reconfigurare democratică a vieţii politice în România, inclusiv parlamentare, şi juridice, este un adevăr binevenit, acesta fiind o urmare a încălcării grave a Constituţiei şi blocării sistemului democratic românesc. Iar noua majoritate parlamentară a hotărât suspendarea preşedintelui T. Băsescu, desigur făcută cu o viteză rapidă a procedurilor, dar fără încălcarea legislaţiei în vigoare. Şi România nu este un caz izolat de vreme ce, bunăoară, în Germania ultimilor 2 ani au fost schimbaţi doi preşedinţi, numai că în cazul nostru, „partenerii din UE” au sărit ca arşi, acuzând noile autorităţi de la Bucureşti de lucruri necurate desfăşurate în afara cadrului strict al legalităţii. Legaţi printr-un hăţiş de interese politice şi economice cu regimul Băsescu şi acoliţii lui, Merkel, Barroso şi ceilalţi lideri europeni, s-au bazat din păcate pe informaţii trucate, pe diversiuni şi minciuni şi pe o întreagă propagandă băsistă ce a emanat în presa din ţară şi din afară enormităţi ce nu au nimic comun cu situaţia reală, etc. Şi de aici avea a ni se da, de la Bruxelles, nu numai lecţii de bună purtare şi traşi de urechi, ci până la urmă jignit şi stigmatizat poporul român, în nici un fel adevăratul vinovat.
Iată de ce noua Putere ce cârmuieşte România, respectând opiniile liderilor europeni, va trebui să-şi asume marea răspundere a dialogului, vizavi de poziţia Bruxellesului demontând orice acuză paralelă cu realităţile din ţara noastră. Să explice de ce a fost nevoie de o reconfigurare democratică a vieţii politice şi mai ales să dea garanţia că instituţiile statului român funcţionează normal, legal şi democratic, Parlamentul recăpătându-şi rolul său legislativ, de decizie, în vreme ce independenţa, integritatea şi unitatea noastră naţională trebuie să fie numai rezultatul voinţei poporului român.
Aşadar, nu Traian Băsescu legitimează România, ci mai degrabă a malformat-o prin comportament, abuzuri şi dictat. Şi e suficient un singur exemplu, mai exact, între altele, refuzul unui guvern Johannis, susţinut de o majoritate parlamentară de peste 60%, în schimb a menţinut un altul compromis ce şi-a asumat răspunderi pe legi foarte importante – educaţie, pensii, salarizare, sănătate, cod al muncii, şi care astăzi costă scump România, şi desigur trebuie cât mai urgent schimbate.
Mafia portocalie aşteaptă să dea lovituri de graţie
În fine, românii la acest referendum trebuie să lămurească demiterea sau non-demiterea lui T. Băsescu, cu alte cuvinte acesta a fost readus în faţa poporului, singurul în măsura să decidă ce trebuie făcut. Am reaminti totuşi încă o dată, că în spatele păcălelilor şi a vorbelor de duh, adeseori de prost gust, T. Băsescu, laolaltă cu propaganda şi cozile lui de topor s-au folosit până acum de toate mijloacele cu demagogie, minciună, injurii, calomnie şi diversiune, etc. pentru a-şi salva postul de la Palatul Cotroceni. Însă rezultatul va depinde de modul în care românii au înţeles corect starea de lucruri din ţară pentru a separa grâul de neghină. Cu atât mai mult cu cât mafia portocalie, în foame cronică de bani publici, abia aşteaptă să dea alte lovituri de graţie, iar satrapul – marinar, cu rânjetul său dispreţuitor să reia bătaia de joc la adresa cetăţenilor, într-o ţară mai degrabă imaginară şi nu în una membră a UE, căreia i se pune zilnic bomboana pe colivă.
Chiar să-şi fi pierdut românii spiritul străbun al demnităţii naţionale, lăsând ţara pe mâna unora fără lege şi Dumnezeu, care în locul lacrimilor false, jură strâmb şi ne vând pe orice. Să sperăm că nu.
Vasile Irod