Prefectura Gorj, pichetată și de sindicaliștii din ,,Solidaritatea Sanitară”!

905

După ce membrii sindicatului Sanitas, angajați din domeniile sănătate și asistență socială, au stabilit un calendar amplu de protest, urmând ca toate prefecturile din țară să fie pichetate în data de 12 ianuarie, implicit și Instituția Prefectului – Județul Gorj, acum și membrii Federației ,,Solidaritatea Sanitară” s-au răzvrătit! Protestul acestora este programat pentru data de 14 ianuarie.

Biroul Executiv al Federației „Solidaritatea Sanitară” a decis inițierea procedurii privind declanșarea protestelor de amploare și a stabilit calendarul primelor acțiuni de protest. În perioada 7-9 ianuarie 2021 toate sindicatele membre vor înmâna, în teritoriu, memoriile de susținere a revendicărilor Federației „Solidaritatea Sanitară” parlamentarilor.
Se vor organiza pichetări la nivel local, în fiecare județ, în fața prefecturilor, în data de 14 ianuarie 2021, de toate sindicatele membre ale Federației „Solidaritatea Sanitară”. În aceeași zi, un protest amplu va fi organizat și în Piața Victoriei din București. Acțiunile de protest vor fi desfășurate pentru susținerea următoarelor revendicări ale Federației „Solidaritatea Sanitară”: Adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecția sănătății și securității salariaților din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale și umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariați nou infectați SARS-CoV-2 și, mai ales, decedați din cauza COVID-19; Respectarea dreptului legal la pensia de urmaș pentru copiii colegilor decedați la datorie; Creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022; Anularea reducerii salariilor de bază prevăzută de OUG nr. 226/2020; Raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale și acordarea tuturor sporurilor pentru condiții de muncă la nivel maxim; Acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toți salariații din sănătate; Acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei și plata orelor suplimentare, pentru toți lucrătorii care încă nu au beneficiat de ele; Plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază; Reașezarea asistentelor medicale în grila de salarizare în sensul creșterii locului pe care-l ocupă în ierarhia salarială, corespunzător locului pe care-l au în echipa medicală, respectiv contribuției la tratamentul și îngrijirea pacienților; Posibilitatea lucrătorilor din sănătate de a beneficia de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieșire la pensie) proporțional cu activitatea desfășurată peste norma de bază. Federația „Solidaritatea Sanitară” este organizație reprezentativă la nivelul sectorului Sănătate, având ca membri peste 25.000 de salariați din acest sector. Acțiunile federației sunt desfășurate pentru apărarea și promovarea drepturilor lucrătorilor din sectorul sanitar.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.