În data de 2 aprilie, Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj va organiza evenimentul Ziua Porţilor Deschise.
Astfel, uşile Prefecturii Gorj şi cele mai importante săli ale instituţiei vor fi deschise spre vizitare publicului larg. „Pe 2 aprilie se celebrează la nivel naţional Ziua Instituţiei Prefectului. Am pregătit şi noi pentru acea zi mai multe evenimente. Astfel, în prima parte a zilei, avem Ziua Porţilor Deschise deci oricine vrea să viziteze săli precum Sala Maură, Cabinetul Prefectului şi altele sunt aşteptaţi să ne treacă pragul. De asemenea, pe 2 aprilie, de la ora 13.00, vom avea o şedinţă festivă de Colegiu Prefectural la care vor fi invitaţi să participe toţi foştii prefecţi ai Gorjului care au ocupat acest post din anii 1990 şi până în prezent”, a declarat Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj. În luna noiembrie a anului trecut, Camera Deputaţilor a adoptat instituirea Zilei Instituţiei Prefectului pe 2 aprilie. Proiectul prevede că această zi poate fi marcată de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate prin organizarea de programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific dedicate recunoaşterii rolului şi meritelor Instituţiei Prefectului la dezvoltarea ţării din punct de vedere economic, cultural şi social. Sprijinul material şi logistic necesar organizării acestor manifestări poate fi asigurat din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, în limita fondurilor disponibile. Totodată, conform iniţiativei legislative, cu această ocazie, Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.
Izabella Molnar