Prahovean bătut într-un club din Târgu-Jiu

606

Un bărbat de 39 de ani, din Târgu-Jiu, a fost reținut, sâmbătă, după ce ar fi provocat un scandal într-un club din Târgu-Jiu. Acesta este acuzat că a lovit un tânăr din Prahova.
,,La data de 12 octombrie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 39 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, bănuit de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în noaptea de 11/12 octombrie, bărbatul, aflat în incinta unei societăţi comerciale din municipiu, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violenţă asupra unui bărbat de 34 de ani, din oraşul Mizil, judeţul Prahova”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Duminică, bărbatul a fost condus la audieri.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here