,,M-am hotărât! Îl duc pe Ștefănuț la tata, la casă, măcar pentru o săptămână”, tună tăticu’, cu vocea-i sonoră, într-o sâmbătă dimineața … Mămica dădu aprobator din cap. Și ei îi trecuse prin minte ideea asta, și nu odată, ci de mai multe ori… Ștefănuț, la cei patru ani și jumătate ai săi, se dovedea foarte încăpățânat și vocal: făcea doar ce voia, când voia, și, mai ales, nu putea fi convins cu niciun chip să reducă cantitatea de dulciuri, pe care le îngurgita, cu poftă pantagruelică, zi de zi … Ar fi renunțat la mâncare, dar nu și la ciocolată … Părinții îl iubeau nespus și, din acest motiv, îl și răsfățau, iar micuțul le prinsese slăbiciunea și profita din plin … Îi făcură bagajul și într-o jumătate de oră se îndreptau cu mașina spre casa bunicilor paterni. … Bunicul și bunica erau oamenii pe care Ștefănuț îi iubea cel mai mult după mămica și tăticu’. Nu prea în vârstă, grizonat și cu privirea caldă, bunicul erau mereu cu zâmbetul pe buze și cu buzunarul plin de ,,surprize”… pe care le dezvăluia, cu îndemânarea unui magician, uluitului Ștefănuț … Bunica, mică și slabă, cu ochi translucizi ca boaba de strugure, era neîntrecută în bucătărie … Spre acest mic paradis se îndrepta acum Ștefănuț …
Încă din ziua următoare venirii sale, bunicul Ștefan îl luă cu el pe Ștefănuț să ,,inspecteze“ … Grădina bunicului era ca un corn al abundenței: pomi fructiferi feluriți, care promiteau bogată roadă, flori parfumate, de toate culorile, pompa cu apă răcoroasă … totul îngrijit, și două băncuțe din lemn cioplit pentru odihnă la câte un capăt de grădină… Copilul rămase mut de admirație: ce frumusețe!! În apartamentul lor din oraș nu aveau decât două mușcate pretențioase, care înfloreau roș, doar din când în când, în ciuda atenției pe care le-o acorda mămica … Ce diferență!! Neștiind la ce să se uite mai întâi, atenția îi fu atrasă de un covor viu de flori multicolore, care-și întindeau tulpinile pe o moviliță de pietriș. ,,Ce sunt acelea?”, ținu să știe Ștefănuț … ,,Portulaca, li se mai zice și flori de piatră”, răspunse bunicul … ,,Portulaca”, murmură Ștefănuț cuvântul nou-învățat … ,,îmi plac foarte mult” … După ce le admirară minute bune, și cum se făcuse și ora prânzului, se retraseră în casă … Pentru prima oară, Ștefănuț simți că-i era foame și mâncă tot ceea ce îi pusese bunica în farfurie … După aceea ceru, ca acasă, ciocolată … ,,Am uitat să cumpăr de la magazin”, zise trist bunicul … ,,Mergem mâine, dar, până atunci, nu vrei tu o lingurița de miere?”… Ștefănuț luă lingurița plină pe care i-o întinsese bunicul, gustă și constată că-i place … ,,E bună și mierea, bunicule … chiar dacă nu e ciocolată”, recunoscu el …
Nu terminaseră de mâncat când se dezlănțui grindina … În câteva minute doar, cerul se înnegri la obraz, iar bucățile de gheață cu muchii ascuțite, tot mai multe și mai mari, se năpustiră într-un galop nebun, lovind cu putere tot ceea ce întâlneau în cale … ,,Floricelele mele”, tresări copilul și zvâcni către ușă, să apuce să le protejeze cumva… Bunicul îl prinse de mânuță: ,,Ștefănuț, nu putem face nimic până nu se oprește“… Priviră tăcuți …
… După un timp, Cerul se limpezi și-și reluă culoarea pal-albastră, liniștea se reinstaură, așa că ieșiră să evalueze pagubele … Erau multe… Fructe, încă necoapte, pierdute, plante distruse … geamuri de la solar sparte … Ștefănuț văzu toate astea, însă nu stătu prea mult … voia să știe ce pățiseră florile lui de piatra, cele pe care le adoptase …
Era dezastru: multe rupte, prea multe pentru durerea lui de copil. Își acoperi ochii cu mânuțele amândouă și începu să plângă … ,,Nu plânge, Ștefănuț!”, îl consolă bunicul … ,,E adevărat, sunt multe care au avut de suferit, însă uite aici, în colțul cu Regina Nopții, s-au păstrat mai bine… ea le-a apărat…” ,,Și dacă nu mai cresc, bunicule?”, întrebă, încă îngrijorat, Ștefănuț, ridicând mânuțele de pe ochi. ,,Cresc, dragul bunicului … nu degeaba cresc ele pe piatră … ele nu se lasă învinse așa, cu una, cu două, și așa ar trebui să faci și tu…” ,,Vei vedea că mâine vor fi mai bine”… Încă neîncrezător, Ștefănuț îl luă de mână pe bunicul și, cu pași măsurați, ieșiră din grădină și intrară în casă … Bunicul avusese dreptate, de a doua zi deja portulaca începură să crească și să se îndesească pe tulpinile care scăpaseră tefere … câteva zile mai târziu, covorul floral era aproape refăcut … Ștefănuț le vizita de mai multe ori pe zi și îl ajuta pe bunic, atât cât îi stătea în puteri … Află că florile de piatră iubeau solul nisipos și soarele … că trebuiau udate seara, în zilele toride, pentru a face flori frumoase și multe; că în zilele noroase erau triste și nu se deschideau… Începuse să iubească grădina și minunile din ea… Când timpul se scurse și veni clipa reîntoarcerii acasă, nu s-ar mai fi dat dus … totuși, de voie, de nevoie, se urcă în mașina părintească, lăsându-și sufletul și visurile în grădina bunicului Ștefan…
…
Pentru că duminică era ziua lui Ștefănuț, a anilor ce puteau fi numărați pe degetele de la o mână, tăticu’ voi să afle cam ce și-ar dori sărbătoritul, așa că îl ispiti: ,,Ce ai vrea tu, Ștefănuț, să îți cumpere tăticu’ de ziua ta? O mașinuță, un roboțel?”, sigur fiind că răspunsul era una din două sau amândouă, completat cu o porție uriașă de ciocolată … Mama zâmbea într-un colț, anticipând răspunsul … Rămaseră fără cuvinte când Ștefănuț le dădu un cu totul alt răspuns decât cel pe care îl așteptau: ,,Nu, nu îmi doresc jucării … Adică, îmi plac și jucăriile, însă cred că mai mult și mai mult mi-aș dori un vas, o lopățică, o stropitoare, pământ și semințe de portulaca”… Părinții îi făcură pe voie … și astfel Ștefănuț deveni grădinarul familiei… Balconul lor se îmbogăți în timp cu mai multe vase și jardiniere, toate îmbiind ochii cu flori vesel colorate … Mușcatele mămicăi își pierduseră mofturile și înfloreau continuu, pictând în roșu aprins pervazul … Vizitele la bunici se transformară din ocazionale în obișnuite … iar Ștefănuț nu se arătă niciodată plictisit sau învins de capriciile naturii … Se părea că întâlnirea cu Portulaca grandiflora îi arătase calea de urmat, iar floarea de piatra îi împrumutase ceva din tenacitatea ei … Peste ani, Ștefănuț, ajuns Ștefan Ionescu, se numără printre ,,bobocii“ anului I la Facultatea de Horticultură, specializarea Peisagistică … Dar asta e povestea altui timp …
Doina Pînișoară Dafincescu
