Tot tămbălăul pe care fostul prezidenţiabil Constantin Ninel Potârcă l-a făcut în ultima vreme, după ce a fost implicat în diferite anchete şi dosare de evaziune fiscală, va avea ca finalitate un proces pe care acesta îl deschide statului român.
Omul de afaceri se va adresa cu plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum a tot promis de vreo doi ani de zile. Acum a primit un răspuns de la Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii prin care este informat că, în luna iunie, când a reclamat că o judecătoare de la Tribunalul Gorj ar fi făcut remarci rasiste la adresa sa şi nu i-ar fi respectat întru totul dreptul la apărare, nu au fost găsite suficiente dovezi care să susţină acuzaţiile respective.
Potârcă e convins că ancheta Inspecţiei Judiciare nu a fost una „ca la carte”, iar el se teme că de acum încolo nu va mai avea parte de nici un verdict imparţial, CEDO fiind ultima lui speranţă pentru a i se face dreptate. „Vă daţi seama că după ce eu am depus acea reclamaţie şi a venit aici Inspecţia Judiciară nu mă mai priveşte nimeni cu ochi buni. Chiar dacă Inspecţia nu mi-a dat mie dreptate, cred că sunteţi de acord că la orice judecător m-aş prezenta voi fi perceput ca fiind cel care a reclamat-o pe acea doamnă judecătoare la CSM. Credeţi că va mai fi vreunul imparţial faţă de mine? Eu de asta am şi cerut să fiu judecat oriunde în ţară în afară de Gorj, ca să nu spun Oltenia, dar nu mi s-a aprobat acest lucru, iar acum suport consecinţele. CEDO rămâne singura soluţie pentru mine”, spune Potârcă, acesta având pe rol două dosare cu condamnări care nu sunt definitive, dar în care procurorii au mari şanse să obţină condamnarea la închisoare a inculpatului din Meteor.
Gelu Ionescu