Curtea de Apel Craiova a dat ieri verdictul într-unul din cele mai grele dosare în care inculpat este fostul candidat la Președinția României, Constantin Ninel Potârcă, pedeapsa primită de acesta fiind de şase ani. E aproape dublu faţă de instanţa de fond, majorări substanţiale fiind decise şi pentru ceilalţi inculpaţi din dosarul instrumentat de DNA.
Tribunalul Gorj a decis în toamna anului trecut ca Potârcă să fie condamnat la 3,6 ani închisoare, cu executare, sentinţa fiind atacată cu apel atât de către procurori, cât şi de către inculpat. Magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis ieri admiterea apelurilor şi majorarea pedepsei la şase ani închisoare. În acelaşi dosar a fost judecat şi fratele fostului candidat la Preşedinţie, Toma Potârcă, pentru acesta magistraţii stabilind, miercuri, o pedeapsă de cinci ani, faţă de 2,6 ani, cât decisese iniţial Tribunalul Gorj.
Instanţa de la Craiova a majorat pedepsele şi pentru alţi doi inculpaţi, oameni de afaceri din Râmnicu Vâlcea.
Mihalache Radu are de executat 3 ani de detenţie, iar fratele acestuia, Dan Radu, recidivist, primind o pedeapsă de 4 ani, în care au fost contopite şi alte pedepse decise de diferite instanţe în dosarele în care a fost inculpat. Tuturor instanţa le-a interzis pentru diferite perioade o serie de drepturi civile, inclusiv cele de a fi ales sau a alege.
De asemenea, Curtea de Apel Craiova a stabilit ca inculpaţii să suporte împreună cu firmele lor prejudiciul creat la bugetul de stat prin neplata taxelor şi impozitelor. „Obligă pe inc. Potârcă Constantin Ninel în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C.Siatra Prod SRL Tg.Jiu prin lichidator S.P. Capiv I.P.U.R.L. Tg.Jiu,către partea civilă la 181.394.912 lei despăgubiri civile, din care 10.365.561 lei în solidar cu inc.Potârcă Tănase,10.630.518 lei în solidar cu inc.Radu Dan,6.415.392 lei în solidar cu inc. Radu Mihalache şi partea responsabilă civilmente S.C.Silnef S.R.L. Rm.Vâlcea, la care se adaugă accesoriile aferente calculate potrivit Codului de procedură fiscală”, se arată în decizia instanţei.
Magistraţii au dispus, de asemenea, menţinerea sechestrului asigurător pe proprietăţile inculpaţilor, fraţii Constantin Ninel şi Toma Potârcă având în municipiul Târgu Jiu, în cartierul Meteor, un teren de peste 1600 de metri pătraţi, un palat cu o suprafaţă de 918 metri pătraţi şi o valoare impozabilă de peste trei milioane de lei. Decizia de acum nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
Gelu Ionescu