Potârcă, judecător în staborul internațional al romilor!

1912

Deși nu duce lipsă de probleme penale, fostul candidat la Președinția României, Constantin Ninel Potârcă, a devenit unul dintre cei mai importanți judecători ai etniei pe care o reprezintă. La sfârșitul săptămânii trecute el a fost prezent la Sibiu, unde au fost desemnați judecătorii din Curtea Supremă de Justiție Internațională a Romilor. Aceasta este staborul suprem pentru romii din România, o formă de judecare a diverselor cazuri din comunitatea romă, „sentințele” de aici neavând vreo legătură cu eventuale decizii luate de instanțele de judecată ale statului român.
„Suntem 20 și ceva de membri și e vorba în primul rând de păstrarea unei vechii tradiții a noastre. Normal că fiind Curtea Supremă la noi ajung cazurile cele mai grele, dar se pot judeca și cazuri simple. Depinde de cine ni se adresează. De regulă, ședințele au loc la Sibiu, dar se pot face și în țară, de la caz la caz”, a explicat Potârcă. Acesta nu va fi remunerat pentru activitatea respectivă, munca depusă fiind una benevolă. După alegerile prezidențiale din 2009 când a candidat la funcția supremă în stat, Potârcă s-a ales cu mai multe dosare penale, a și stat câțiva ani în spatele gratiilor, iar la începutul verii a primit o condamnare penală de aproape 21 de ani, cu executare, într-un dosar de evaziune fiscală. Decizia instanței nu este definitivă, așa că fostul prezidențiabil nu merge în spatele gratiilor, având timp, în schimb, pentru a pronunța sentințe la Sibiu pentru membrii comunității sale.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here