Fostul candidat la Preşedinţia României, Constantin Ninel Potârcă, a fost reţinut, ieri, într-un nou dosar de evaziune fiscală, fiind acuzat că a creat un prejudiciu de circa 4,4 milioane lei. Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Romina Dochian a declarat că prejudiciul respectiv a fost realizat prin folosirea de către Potârcă în contabilitatea uneia dintre firme sale a unor facturi fiscale care evidenţiau operaţiuni comerciale nereale în afaceri cu fier vechi. Acuzaţiile sunt asemănătoare cu cele din alte dosare în care Potârcă a fost anchetat în ultimii ani, el având pe rolul instanţelor de judecată două procese în care a fost condamnat deja la închisoare cu executare, sentinţele nefiind definitive.
Fratele fostului candidat la Preşedinţia României, Toma Potârcă, implicat şi el în alte dosare, dar cercetat şi în actualul dosar, spune că reţinerea de ieri nu are legătură cu descinderile de miercuri ale mascaţilor. El afirmă că, din contră, dosarul este o poveste mai veche, în care fratele său scăpase deja de probleme. „Este o făcătură pentru că faptele din acest dosar au fost în mare pare cercetate deja de Parchetul General şi acolo s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală. Între timp, cei de la Gorj, de la Garda Financiară, au mai făcut ei nişte controale, au mai găsit o factură ceva care li se pare lor în neregulă şi au lipit-o la dosarul acela în care prejudiciul era estimat la 3 milioane de lei. Nu are cum să fie vinovat fratele meu şi asta se va dovedi în cele din urmă, chiar dacă acum a fost reţinut pentru 24 de ore”, a precizat Toma Potârcă.
Constantin Ninel Potârcă a mai fost reţinut de poliţişti în 7 noiembrie 2010, când anchetatorii au cerut arestarea sa preventivă. Tribunalul Gorj nu a emis la acel moment mandat de arestare preventivă, dar Potârcă nu a fost lăsat în libertate, fiind reţinut într-un al doilea dosar penal, magistraţii de la Tribunal neemiţând nici în acest caz mandat de arestare preventivă. Ulterior, într-unul dintre dosare, Constantin Ninel Potârcă a obţinut scoaterea de sub urmărirea penală, dosarul fiind preluat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În celălalt dosar în care a fost reţinut, acesta a fost condamnat la închisoare, sentinţa nefiind definitivă, procesul fiind pe rolul Curţii de Apel Craiova. Aceeaşi instanţă l-a condamnat pe Ninel la 6 ani de puşcărie, nedefinitiv, într-un dosar instrumentat de DNA cu un prejudiciu de un milion de euro, iar Toma Potârcă a primit 5 ani de închisoare, evident, pentru evaziune fiscală.
Gelu Ionescu