Postasii renunta la greva: Ce li s-a promis

504

Poștașii vor beneficia, începând cu 1 ianuarie 2017, de o creștere salarială de 80 de lei brut/angajat și tichete de masă în valoare de 11,50 lei/zi, mai mari cu 2,5 lei decât în prezent, potrivit înțelegerii dintre conducerea Poștei Române și reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR).În acest context, conflictul de muncă declanșat săptămâna trecută de angajații Poștei Române în toată țara va înceta, iar activitatea poștală va reveni la normal. Potrivit unui comunicat al Poștei Române remis luni AGERPRES, conducerea Poștei Române și reprezentanții SLPR au agreat, luni, schema de majorare a salariilor poștașilor, cu aplicare de la 1 ianuarie 2017. „În cadrul negocierilor s-a convenit acordarea de tichete de masă la valoarea nominală a tichetului de 11,50 lei/zi, față de valoarea actuală de 9 lei, după intrarea în vigoare a actului normativ care prevede majorarea valorii nominale a tichetelor de masă. Suplimentar, s-a stabilit acordarea unei creșteri salariale de 80 de lei brut/angajat. Această schemă de majorare a urmărit principiile echității sociale, vizând angajații cu cele mai mici venituri. Ea a fost agreată în contextul continuării planului de optimizare a personalului, care va duce la o structură mai eficientă în zona administrativă. Ca urmare a celor convenite luni între conducerea Poștei Române și partenerii sociali, conflictul de muncă va înceta, iar activitatea poștală va reveni la normali”, se arată în comunicatul Poștei Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.