Post de ghid turistic în municipiul Târgu-Jiu, scos la concurs

1201

Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea unei funcții contractuale, vacante, pe perioadă nedeterminată, de inspector de specialitate (ghid de turism), gradul profesional II, din cadrul Compartimentului Centrul Național de Informare și Promovare Turistică – CNIPT Târgu-Jiu.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – 1 an; cunoaşterea a două limbi străine de largă circulaţie – obligatoriu limba engleză – scris-nivel mediu, citit-nivel avansat, vorbit-nivel avansat, opţional limba franceză sau limba germană – scris-nivel mediu, citit-nivel avansat, vorbit-nivel avansat; să fie absolvent al unui curs de specializare/calificare ca agent de turism, organizat de instituţii autorizate, în condiţiile legii. Concursul se va desfăşura la sediul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu din Bulevardul Constantin Brâncuşi, nr. 19, conform calendarului următor: 22 iunie 2021, ora 17.00 – termenul limită pentru depunerea dosarelor; 30 iunie 2021, ora 10.30 – proba eliminatorie de limbă străină; 6 iulie 2021, ora 10.30 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior. Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here