Ponta vrea un program național de testare

1473

Deputatul de Gorj Victor Ponta, alături de alți trei colegi din Pro România, a depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect de lege privind suportarea de la bugetul de stat a testărilor pentru determinarea infectărilor cu noul coronavirus.
Propunerea legislativă instituie Programul Naţional de Testare şi prevede inclusiv decontarea testărilor efectuate contra cost în reţeaua privată de sănătate, pe baza unei cereri însoţite de dovada plăţii şi a buletinului de analiză în maximum 30 de zile de la depunere.
Iniţiatorii susțin că se impune o astfel de măsură, în contextul în care există o creştere alarmantă a numărului de infectări cu SARS-CoV-2, iar numărul testărilor este relativ mic.
„Luând în considerare recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care presupun creşterea numărului de teste, număr mic determinat de preţurile ridicate ale testărilor din sistemul privat de sănătate care nu permit românilor cu venituri scăzute să acceadă la efectuarea acestora. Considerăm că este necesară promovarea unei legi suportarea de la Bugetul de Stat prin Bugetul Ministerului Sănătăţii a testărilor pentru determinarea infectărilor cu noul coronavirus”, arată iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege.
Propunerea legislativă a fost înregistrată, în procedură de urgenţă la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here