Ponta: Nu vom avea primari aleși în două tururi

2450

Președintele Pro România, Victor Ponta, afirmă că nu vor fi alegeri locale pentru primari în două tururi de scrutin și nici președinții de consilii județene nu vor fi aleși de consilieri, pentru că PNL „deține acum puterea”, iar sistemul actual îi avantajează pe liberali.
„PNL deține acum puterea și preferă acest sistem electoral care îi avantajează (primarii lor au prima șansă și vor «transfera» mulți primari de la PSD. Miniștrii, prefecții, toți ceilalți reprezentanți ai statului vor acționa pentru ei; nu mai au niciun interes să aplice alt sistem (cum spuneau când erau în Opoziție). Povestea cu modificarea legii prin Parlament este doar o păcăleală cu pretextul clasic «noi vrem, dar nu se poate» – toți știm că nu mai este timp pentru modificarea sistemului de vot de la locale prin votul parlamentarilor, că PSD, UDMR și minorități au suficiente metode pentru a bloca și că sesizarea la CCR are toate șansele fiind mai puțin de șase luni până în ziua votului”, susține deputatul de Gorj. El conchide că, indiferent de sistemul de alegeri, la Pro România vor fi „peste 90% candidați noi, profesioniști, aflați la prima lor competiție electorală, capabili să susțină un proiect important și modern pentru comunitatea pe care vor să o reprezinte”.
Legea privind alegerea primarilor într-un singur tur a fost adoptată în 2011.
I.I.

1 COMENTARIU

  1. Mai Ponta ai uitat ca tu ai introdus pensiile speciale.si prin aceasta ai semănat ură intre pensionari?Ai uitat ca tu ai ai introdus cumulul pensiei cu salariul?, si pentru acest bfapt ai semant ură intre români? Lasa-te de politică! Deja esti istorie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here