Pompiliu Marcea, un critic literar gorjean prea puţin cunoscut

117

De câţiva ani, luna octombie a devenit prilej de sărbătoare culturală pentru gorjeni, amintindu-ne de un nume mai puţin cunoscut în critica literară românească, Pompiliu Marcea.  Nu-mi amintesc să se fi scris prea multe pagini despre criticul literar Pompiliu Marcea în manualele şcolare. Şi, din această cauză, m-am simţit la fel de stingherită şi în ziua în care şcoala unde am funcţionat în urmă cu câţiva  ani ca profesor de limba şi literatura română, Şcoala Generală Nr. 11,  a primit numele de  Şcoala Gimnazială ,,Pompiliu Marcea”. Se întâmpla în octombrie  1998. Atunci, în acea zi memorabilă, universul familial şi literar al scriitorului a devenit piatră de încercare pentru toţi colegii din şcoală şi din comunitate,  realizând că Pompiliu Marcea este un nume care trebuie reabilitat în conştiinţa urmaşilor. Evident, urmărind apoi amintirile şi impresiile celor care l-au cunoscut, mi s-au dezvăluit amănunte risipite în frânturi de viaţă demne de o scriere românească, amintiri şi însemnări ce pot constitui un criteriu axiologic fundamental în recunoaşterea meritelor acestui modest şi serios profesor universitar. Născut la 20 octombrie  1928, în satul Ştefăneşti, şi-a petrecut copilăria în Colibaşi, comuna Scoarţa, din judeţul Gorj, acolo unde anual, comunitatea îi sărbătoreşte memoria. Originea ţărănească nu l-a îndepărtat de locurile natale, dimpotrivă, se mândrea cu acest lucru: ”Sunt fiu de ţărani şi, pe cât mi-a stat în putinţă, am evitat să mă dezrădăcinez… Am păstrat în cele mai ascunse fibre ale sufletului tot ceea ce satul din Gorj în care m-am născut şi am crescut mi-a sădit, valorile lui morale.” După absolvirea Şcolii Normale din Târgu-Jiu, actualmente Colegiul Naţional ,,Spiru Haret”, al cărui amfiteatru a primit numele de ,,Amfiteatrul Pompiliu Marcea”, a urmat cursurile Universităţii din Bucureşti, unde a şi rămas după terminarea facultăţii să lucreze alături de Tudor Vianu care îl aprecia foarte mult. Înzestrat cu o solidă pregătire filologică (a absolvit ca şef de promoţie şi a obţinut într-un mod remarcabil titlul de doctor), a parcurs toate treptele ierarhiei universitare: preparator, asistent, lector, conferenţiar, profesor-, în toate aceste etape ale formării personalităţii sale impresionând prin marea sa capacitate de  muncă, fermitatea convingerilor, echilibrul atitudinilor, spiritul iscoditor-analitic, respectul pentru marile reuşite ale scrisului nostru. Avea o profundă admiraţie pentru T. Maiorescu, N. Iorga, G. Călinescu şi Tudor Vianu şi în lumina exemplului lor, încerca să contribuie la promovarea unor puncte de vedere noi, personale, în interpretarea moştenirii noastre clasice şi a operelor literare contemporane… Timpul a trecut, iar comunitatea gorjeană încearcă să restituie memoria lui Pompiliu Marcea prin diverse manifestări care au loc atât în comuna natală, cât şi în oraşul Târgu-Jiu, prin strădania unor oameni inimoşi. Aşa s-a întâmplat şi în mai 2014, când, în şedinţa festivă a Consiliului Local i s-a conferit titlul de ,,Cetăţean de onoare post mortem” , în 1995, când a avut loc prima ediţie a Simpozionului Naţional ,,Pompiliu Marcea” sau în martie 2016, când Cercul profesorilor de limba şi literatura română a marcat un moment de frumoase aduceri aminte, interesante şi inedite, despre omul  şi profesorul Pompiliu Marcea. Printre cei care au adus un pios omagiu acestui ,,pandur al criticii literare” au fost: profesorul şi criticul literar Zenovie Cârlugea, scriitorul Nicolae Dragoş, profesorul Ion Popescu Brădiceni, profesorii Ion Trancău şi Eugen Velican, foşti studenţi ai scriitorului. De asemenea, au rostit alocuţiuni şi nepoţii scriitorului, Ion Marcea, Mircea şi Constantin Ganea, care au adus un plus de sensibilitate momentului prin relatările unor secvenţe familiale inedite.Domnul profesor Eugen Velican a vorbit despre scrierile lui Pompiliu Marcea subliniind importanţa acestora: ,,După un debut neconvingător, cu studiul „Alexandru Sahia” (Edit. pentru Literatură, în colecţia ,,Mica bibliotecă critică”, 1961), autor considerat valoros pentru că era ataşat clasei muncitoare, „ostaş credincios cauzei proletariatului”, Pompiliu Marcea va fi preocupat de opera unor scriitori de prim rang ai literaturii române. Repoziţionarea era o dovadă că se produsese ieşirea din eroare, că se trecuse prin purgatoriul schimbării convingerilor impuse de realismul socialist. Monografia „Ioan Slavici” (EPL, 1965), urmată de alte două ediţii, îl va situa pe Pompiliu Marcea în rândul istoricilor literari de prestigiu şi al analiştilor de mare rafinament al operei slaviciene. I-a înţeles chiar unele erori, l-a apărat de acuzaţia că ar fi fost „scriitor vândut”, a regretat că s-a stins sărac şi lipsit de onoruri, ca un adevărat mucenic al luptei pentru ceea ce credea că-i dreptate şi adevăr. Cuvintele scrise pe cruce, aparţinând lui Gala Galaction, i se par relevante: „Primeşte, Doamne/În rândul drepţilor/Pe dreptul Ioan Slavici/Care a trecut prin viaţă/Cu rară înţelepciune/Şi superioară îngăduinţă”. Era firesc ca din cele patru capitole dedicate operei – povestitorul, dramaturgul, nuvelistul şi romancierul – cel mai interesant să fie cel în care sunt comentate nuvelele. După ce apreciază întrepătrunderea dintre real şi fantastic în „Comoara”, consideră nuvela superioară unei scrisori cu tematică asemănătoare, „Comoara regelui Dromichet” de Cezar Petrescu, prin realism şi adâncime psihologică. Duţu al lui Ene îşi redobândeşte umanitatea iniţială în final pentru că nu comisese nicio crimă în agonisirea banilor. Nu la fel se va întâmpla cu Ghiţă, unul din protagoniştii nuvelei „Moara cu noroc”. Aceeaşi dominaţie fascinantă, pe care o avusese comoara asupra lui Duţu, o va avea Lică asupra lui Ghiţă. Sunt detectate influenţele curentelor literare asupra lui Slavici: Lică, amestec ciudat de om şi demon, descinde din tipologia romantică. Asocierile cu unele personaje balzaciene învederează acuitatea observaţiilor. Vraja exercitată de Lică asupra lui Ghiţă trimite cu gândul la cea practicată de Vautrin asupra lui Rastignac. O concluzie justă este şi cea care îl consideră pe Lică „un veritabil Vautrin al literaturii noastre, cu nimic mai prejos decât celebrul erou al lui Balzac”. Paginile în care sunt caracterizate personaje feminine denotă o bună cunoaştere a psihologiei acestora. Nu doar Ana, ci şi Simina din nuvela „Pădureanca” stau mărturie în această privinţă. Referitor la romanul „Mara”, Pompiliu Marcea se înscrie în categoria istoricilor literari care l-au apreciat, după ce destui îl minimalizaseră. În sprijinul atitudinii sale îl citează pe Şerban Cioculescu: „Mara este cea mai expresivă operă epică apărută între 1880 – 1900, ba chiar cel mai bun roman al nostru înainte de Ion”. Începând cu ediţia a doua, monografia beneficiază şi de un capitol cu observaţii pertinente asupra limbii şi stilului operei lui Slavici. Din lucrarea „Convorbiri literare” şi spiritul critic (Edit. Minerva, 1972, ediţia a II-a, 1995), remarca îndeosebi preocuparea de a-l aşeza acolo unde merită, pe un alt clasic al literaturii române, Titu Maiorescu. Demersul lui Pompiliu Marcea se înscrie pe linia deschisă de Liviu Rusu, T. Vianu şi urmată de Eugen Toader, N. Manolescu, replică dată „academicianului” C.I. Gulian, unul dintre detractorii maiorescieni. A asigurat prestigiul „Convorbirilor literare”, dar şi revista a avut meritul de a-l face cunoscut marelui public. Concluzia firească este că nu poate dăinui o revistă de literatură fără un critic remarcabil, dar nici un critic prestigios în afara unei publicaţii, aidoma. Reputaţia critică a lui Titu Maiorescu n-a fost creată de prelegerile populare, ci de studiile critice apărute în paginile „Convorbirilor”. Cel de-al treilea clasic asupra căruia Pompiliu Marcea şi-a îndreptat atenţia a fost Mihail Sadoveanu. Alături de cele două cărţi fundamentale, Lumea operei lui Sadoveanu (Edit. Eminescu, 1976), şi Umanitatea sadoveniană de la A la Z (Edit. Eminescu, 1977), mai poate fi amintită şi lucrarea Mihail Sadoveanu – 100 de ani de la naştere (1880 – 1980) (Edit. Cartea Românească, 1982). Din propria-i mărturisire aflăm că s-a apropiat cu sfială de opera sadoveniană care „complexează prin proporţii şi substanţă”. A dorit să dea şi o replică acestor critici care insistă excesiv asupra compoziţiei meşteşugului, uitând că materia adâncă a literaturii este omul. Se impune corectarea expresiei lui Maiorescu că formele, odată introduse, sunt şi perfecte. Istoria dovedeşte că ele se adaptează şi se îmbogăţesc treptat, conformându-se legilor evoluţiei. În însemnări zilnice abordarea devine mai elastică şi mai rezonabilă. Se impune să-i cercetăm sufletul, să pătrundem adânc în labirintul gândurilor şi în lumea ideilor sale. Primul capitol din ,,Lumea operei lui Sadoveanu” este dedicat femeilor, portretele Vitoriei Lipan, jupânesei Ilisafta, Magdei Orheianu, Ancuţei celei tinere şi altora constituie incontestabile izbânzi ale autorului. Eroinei din Baltagul îi recunoaşte însuşiri eminamente bărbăteşti, îi remarcă destoinicia specifică bărbaţilor. Concluzia este că Vitoria Lipan „este una dintre cele mai vii şi mai adevărate femei din literatura română şi, fără nici o exagerare, din cea universală”. În ceea ce priveşte ,,Umanitatea sadoveniană…”, se impune observaţia că e prima lucrare de acest gen la noi (la francezi există două dicţionare ale personajelor balzaciene şi un repertoriu de personaje proustiene). Se realizează o vedere de ansamblu a universului uman al scriitorului. Spaţiul acordat fiecărui erou este în relaţie cu valoarea sa în cadrul tipologiei sadoveniene. În pofida meritelor incontestabile ale lui Pompiliu Marcea, istoricul şi criticul literar nu şi-a găsit un loc nici în, „Istoria criticii” a lui Nicolae Manolescu, nici în ,,Istoria literaturii române contemporane” a lui Alex. Ştefănescu. În cartea lui Nicolae Manolescu apare la bibliografie, la capitolele Ioan Slavici şi Mihail Sadoveanu, nu şi la cel dedicat junimismului. Poate că a fost mai puţin înzestrat cu arta de a scrie frumos, poate că s-a raliat cu protocroniştii, dar din întreaga sa operă, Pompiliu Marcea ne apare ca un autor instruit, cu o bogată cultură generală, cu un scris sobru, completat, totuşi, de atenţia acordată nuanţelor şi implicaţiilor pe care le presupune cuvântul (a se vedea reliefarea unor bijuterii din creaţia sadoveniană). Literatura a iubit-o mai mult decât pe sine, de aici a izvorât spiritul de sacrificiu.” În discursul său, domnul profesor Zenovie Cârlugea a vorbit despre întâlnirea cu profesorul Marcea: ,,L-am cunoscut pe Pompiliu Marcea în iunie 1975, cu prilejul susţinerii lucrării mele de licenţă la Universitatea din Bucureşti. Susţineam o lucrare despre „Temele poeziei lui Lucian Blaga”, coordonată de conf.univ.dr. Eugen Simion, întors recent de la Sorbona. Din comisie făcea parte şi Pompiliu Marcea în calitate de președinte, care, aflând că sunt din Gorj, s-a arătat foarte interesat, adresându-mi câteva întrebări. Am evocat acest episod în revista „Portal-MĂIASTRA” (nr. 3/ 2013), aşadar nu-l voi repeta acum. Ceea ce pot să spun e impresia deosebită ce mi-a făcut-o acest om de catedră şi de mare cultură, aşezat, echilibrat, autentic şi dintr-o bucată, cum se spune, degajând distincţie şi căldură sufletească… Vedea, dincolo de mine, imaginea Gorjului său drag, din care tocmai se întorsese şi în care urma să mai revină de vreo două-trei ori înainte de năpraznicul sfârşit (…) Pompiliu Marcea a fost un om de mare onestitate şi un scriitor ce şi-a asumat un crez social manifest, militând pentru ideea de Adevăr şi Valoare în cultura română. În lucrările sale critice despre mari autori clasici (I. Slavici, M. Sadoveanu, Grigore Alexandrescu, I.L. Caragiale, C. Hogaş, Al. Vlahuţă, Tudor Vianu ş.a.), Pompiliu Marcea a evocat cât mai exact viaţa şi a analizat opera acestora, conform unui propriu sistem de lectură, punând în evidenţă valoarea specifică şi permanenţele operelor, cu raportări consistente la cultura română şi universală. „Lecturi fidele” (1979), „Varietăţi literare”(1982), „Concordanţe şi controverse” (1983), „Atitudini critice” (1985) sunt cărţi de receptare şi atitudine critică personală, ce i-au atras calificativul de „critic şi universitar de atitudine”…

Amintirile despre Pompiliu Marcea sunt continuate cu admiraţie şi emoţie de nepotul Ion Marcea  care menţionează celebrele universităţi la care profesorul universitar doctor Pompliu Marcea va desfăşura o bogată activitate, contribuind la cunoaşterea valorilor civilizaţiei şi culturii româneşti peste hotare. Astfel perioada anilor 1970-1973, îl găsim pe Pompiliu Marcea predând la Universităţile din Koln, Bonn, Aachen şi Dusseldorf din Germania. ,,Mi-a spus că i s-a propus să rămână cadru universitar în Germania unde avea să primească un salariu foarte mare faţă de România, în mărci germane. De asemenea, a primit oferte de peste ocean, din Canada, dar nu a vrut să părăsească România spunând că are o misiune de îndeplinit în ţara sa, aceea de ridicare a gradului de pregătire a tineretului universitar şi a cadrelor didactice la nivel european. Mi-a mai spus că s-a bazat foarte mult şi pe zicala: <<Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea>>. ,,Nici unul din nepoţii lui nu am avut valenţe literare, dar cumpăram şi citeam mai ales Luceafărul şi Romania literară, unde scria foarte adesea unchiul nostru. Intram într-un fel în spaţiul literar al vremii. Astăzi literatura română, cartea în general, nu mai face parte din ,,lista de cumpărături a românilor” . Discutând despre un recent volum de poezii al poetului Adrian Păunescu, eu am făcut remarca: “ E MARE, DOMNE, PĂUNESCU ĂSTA “mi-a replicat : “Da, Costache, e mare, are vreo 120 kg” după care, devenind foarte serios, îmi spune: “Da, are sclipiri de geniu“. Scriitori de prestigiu vorbesc cu admiraţie despre Pompiliu Marcea: ,,Profesorul Pompiliu Marcea a fost o figură luminoasă a literelor scrise româneşti, un om de o mare nobleţe sufletească, înzestrat cu alese însuşiri umane şi spirituale, cu dragoste pentru valorile perene ale literaturii române. Consider cartea “Umanitatea sadoveniană de la A la Z” o operă importantă care rămâne model de cercetare pentru un clasic al literaturii române. În general, întreaga operă critică a lui Pompiliu Marcea ar trebui editată şi reeditată pentru a fi readusă în circuitul firesc”(Marin Sorescu). Fănuş Neagu care îi era un apropiat scria: ”Mi-a fost un bun prieten. Ne întâlneam rar şi totdeauna bucuroşi. Ne respectam. Moartea lui stranie mă nelinişteşte şi acum – a fost o moarte naturală sau una comandată? Înclin spre a doua formulă a frazei. Profesorul Marcea era un om de o cultură rară, de o înţelegere perfectă şi de o iubire fără de seamă pentru Eminescu şi neamul românesc. Nu vreau să cred – şi mă bântuie îndoiala – că Profesorul a fost înjunghiat de duşmanii celui mai mare poet al nostru. Profesorul Marcea este prezent mereu în neliniştile mele. Va trebui să sădesc un brad în amintirea lui. Şi o voi face. Cu dragoste, cu uimire şi bunăvoinţă”.

Destinul tragic al lui Pompiliu Marcea este asemănător cu cel al lui Marin Preda. De aceeaşi moarte stranie, în condiţii ce încă nu au fost elucidate, a avut parte şi Pompiliu Marcea, fiind găsit mort în lacul Herăstrău (pe certificat fiind trecut un diagnostic hilar: „insuficienţă cardio-respiratorie”!). Într-un articol intitulat “POMPILIU MARCEA – jertfă pe altarul culturii” dascălul său, profesorul Victor Andriţoiu, spunea:”… Şi i-a venit pieirea prea timpurie fiindcă a îndrăznit într-un articol să ia apărarea romanului ”Pumnul şi palma”, scris de Dumitru Popescu, şi să înfrunte un critic literar din U.R.S.S. Mândria lui de profesor fusese rănită şi a luat atitudine, dând un răspuns vehement, întocmai ca T. Arghezi când a scris pamfletul “ Baroane!”. Marcea a dat un răspuns usturător ca o palmă pe obraz, apărând literatura poporului român. Îndrăzneala aceasta a plătit-o cu moartea. Marcea este un erou căzut la datorie şi merită să fie slăvit, fiindcă el rămâne o jertfă pe altarul culturii neamului românesc”.
Prof. Georgeta Grivei
Şcoala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu

Bibliografie:

Zenovie Cârlugea- Laudatio Pompiliu Marcea, Gorjeanul, 23 mai 2014

Eugen Velican – Pompiliu Marcea, exeget al clasicilor, Gorjeanul, 21 martie 2016

Ion Marcea – Simpozion naţional ,,Pompiliu Marcea”, Gorjeanul, 29 octombrie 2015

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here