Pompiliu Marcea s-a născut la data de 20 octombrie 1928 și se stinge din viață, fiind asasinat, la 27 martie 1985.
Din fragedă pruncie se vedea că Pompiliu Marcea are o minte ageră deoarece la vârsta de 5 ani citea fluent ziarele vremii şi cărțile care-i cădeau în mână. Părinții, fraţii şi nepoţii criticului şi istoricului literar Pompiliu Marcea au locuit şi locuiesc în prezent într-o zonă a Gorjului unde trăiau unele dintre rudele marilor personalități ale poporului român: Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru, Ion Popescu Voiteşti, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, George Uscătescu, Maria Lătăreţu şi alții.
În toamna anului 1935, copilul Pompiliu Marcea pășește pentru prima dată pe uşa școlii, școală pe care nu o mai părăsește decât odată cu dispariția sa din această lume. Școala primară de 7 ani o face în satul natal Colibași, unde a avut parte de dascăli minunați, familia Maria şi Victor Ciudin.
Încă din clasele primare s-a dovedit a fi foarte inteligent, învățătorii săi descoperindu-i încă de pe atunci certe calităţi viitoare de dascăl, insuflându-i tainele apostolatului. Colegii săi povesteau cum învățătorii, încă din clasa a V-a, îl puneau la catedră, să le explice la tablă lecţia următoare. Era o mare bucurie să vadă un coleg de-al lor cum, sub privirea atentă a dascălului, le preda lecţiile.
Există în arhiva familiei caietul său de elev din clasa a IV-a, cu o caligrafie impecabilă şi care conţine analize neobişnuit de profunde pentru acea vârstă asupra volumelor “Din lumea celor care nu cuvântă”, de Emil Gârleanu, ”La Medeleni”, de I. Teodoreanu, ”Pădurea Spânzuraţilor” şi ”Răscoala”, de L. Rebreanu etc. Pe tot parcursul celor 7 ani de şcoală primară, Pompiliu Marcea a fost numai premiant.
În anii 1938 și 1940 încep școala și frații săi mai mici, Grigore, respectiv Polina, care rămân doar cu 7 clase primare făcute, neputând continua studiile datorită lipsurilor materiale și financiare ale familiei.
După absolvirea celor 7 ani de școală primară, dascălii săi propun părinților ca fiul lor să meargă mai departe şi să dea examen la Şcoala Normală din Tg-Jiu pentru a deveni învăţător. Părinții, auzind aceste lucruri, au refuzat categoric, spunând că deja mai au încă doi copii la şcoală, pe Grigore şi Polina, fraţii scriitorului, şi nu pot să susţină financiar şi material continuarea şcolii de către acesta, mai ales în condiţiile în care tatăl său era plecat pe front în cel de-al Doilea Război Mondial, iar acasă era doar mama sa, Maria, şi bunica Profira. Singura sursă de venit a familiei era pensia de văduvă de război a bunicii, la care se adăugau, atunci când era posibil, veniturile obţinute din vânzarea produselor agricole și animalelor.
Văzând această situaţie, dascălii săi propun familiei că îi vor ajuta ei financiar, numai să lase copilul la liceu pentru că este un copil foarte bun şi ar putea deveni un dascăl de valoare. Le-au dat o perioadă de timp de gândire, iar cele două, mama şi bunica, au hotărât să vândă câteva animale din curte şi o curea de pământ pentru a-l putea ţine la şcoală. Uite aşa, dascălii au reuşit să îi determine pe părinţi să-l lase să dea examen mai departe.
În vara anului 1942, la examenul ce l-a susţinut la Şcoala Normală din Tg –Jiu, Pompiliu Marcea a fost însoţit de învăţătorul său, Victor Ciudin.
La concursul de admitere se prezentaseră copii şi din celelalte judeţe ale Olteniei. Rezultatul examenului avea să confirme evaluarea dascălului: Pompiliu Marcea era primul pe listă. Atunci bucuria învăţătorului Victor Ciudin a fost si mai mare, că nu s-a înșelat privind capacitatea intelectuală a elevului său. Din toamna lui 1942 până în vara anului 1950 pe Pompiliu Marcea îl găsim ca elev normalist.
Pe tot parcursul celor 8 ani de şcoală normală, Pompiliu Marcea a fost un elev eminent și a terminat ca șef de promoție, iar vacanțele şi le petrecea acasă, la Colibaşi, unde împreună cu colegii săi consăteni mergea la scăldat la Blahniţa şi la Gilort. Era foarte îndemânatic la prins peşte, fiind şi un bun înotător, şi îi plăcea foarte mult să meargă la cosit de fân.
Situaţia lui Pompiliu Marcea la absolvirea celor 8 ani ai Şcolii Normale era următoarea: din 16 obiecte de studiu, Pompiliu Marcea a absolvit 10 cu media 10, trei cu media 9,50, două cu media 8,00 şi una cu media 7,50, respectiv Muzica.
Iată ce spune unul dintre profesorii de atunci, dirigintele clasei, profesorul Victor Andriţoiu: ”Mi-l amintesc bine fiindcă avea vocaţie literară. Era copil sfios, cu o privire blândă, cu o frunte mare şi o minte ageră. În ochi i se citea inteligenţa. Înzestrat cu o serie de calităţi deosebite, Pompiliu Marcea s-a remarcat de la început ca un elev eminent al Şcolii Normale. Avea o sete nestăvilită de lectură şi dorinţă de cunoaştere. Nu-i plăceau laudele şi adulările. În acea perioadă lipseau din programa şcolară Maiorescu, Goga, Arghezi, Blaga, Bacovia şi erau înlocuiți cu alţii. În anul 1950, Pompiliu Marcea împlinea 22 de ani. Îşi dădea seama că prin radierea celor mai buni scriitori în literatura română rămâne un gol imens. De multe ori rămâneam singuri şi odată m-a întrebat de ce nu avem voie să folosim cuvântul ”neam”, când Eminescu a spus: ”Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul….” Încolţea în sufletul lui Pompiliu Marcea, atât de talentat, un gând protestatar, o revoltă înăbușită. A fost un gând care l-a urmărit şi ca student şi mai ales ca profesor universitar.”
În vara anului 1950, Pompiliu Marcea merge la Bucureşti pentru a se înscrie la facultate. Puţini ştiu însă că Pompiliu Marcea a ales să dea examen la Medicină, dar după ce a a văzut cum se fac disecţiile pe cadavre a renunţat şi a mers să se înscrie la Facultatea de Limba şi Literatura Română din cadrul Universității Bucureşti. Cu un bagaj de cunoștințe solid, acesta s-a impus primul în faţa candidaţilor veniţi din întreaga ţară. Pe parcursul celor 4 ani de studii, Pompiliu Marcea s-a afirmat ca nimeni altul, fiind premiant pe tot parcursul facultăţii, a avut bursa republicană, iar la sfârșit a absolvit-o ca şef de promoţie și cu diplomă de merit.
Pe toată această perioadă, evoluţia sa a fost urmărită de profesorul universitar Tudor Vianu, care din anul IV îi propune să devină preparatorul său. Astfel, Pompiliu Marcea, după terminarea facultăţii, în anul 1954, devine preparator în cadrul acesteia.
Imediat după terminarea examenului de diploma, primeşte cea mai grea lovitură din viaţa sa, moartea tatălui său, Ion Marcea, care a survenit la începutul lunii septembrie 1954, din cauza unei boli incurabile, la vârsta de doar 50 de ani.
Astfel se vede nevoit a întreține familia rămasă în Gorj, mama, bunica şi doi fraţi mai mici. Îmi spunea că, printr-o muncă titanică, susţinută zi de zi, s-a pregătit continu întrucât purta povara de a fi copilul unor ţărani pe când colegii săi erau copii de altă condiţie socială şi nu acceptau cum el, fiu de ţărani, să ajungă la un astfel de nivel universitar şi ulterior pe cele mai apreciate poziții ale culturii şi literaturii române. Invidia colegilor de breaslă l-a durut foarte tare, dar l-a ambiţionat pe măsură, să poată da replici acelora care mai încercau să-i ştirbească din prestigiu.
Îmi spunea că mulţi îl urau nu numai ca scriitor și profesor, ci şi că vine din lumea țărănească. Totdeauna se mândrea cu originile sale de ţăran şi de gorjean.
La doi ani de la terminarea facultății, la data de 6 octombrie 1956, ia hotărârea să se căsătorească, în Bucureşti, cu domnișoara Zoe-Florentina Dumitrescu, de loc din comuna Bobicești, sat Leotești, localitate situată lângă oraşul Balş, judeţul Olt, care avea părinţi pe Dumitrescu Gheorghe, sanitarul comunei, şi mama Aurelia, casnică. Aceasta îi rămâne alături până când el părăseşte această lume. Îmi spunea că acesta a fost unul din cele mai importante evenimente petrecute în viaţa sa, viaţă ce i s-a schimbat radical.
În acelaşi an debuteză în Luceafărul cu o recenzie, colaborând apoi şi la Gazeta literară, România literară, Scrisul bănăţean, Viaţa Românească, Contemporanul, Săptămâna, Ramuri, Amfiteatru, Flacăra, Cahiers roumains d’etudes litteraires, precum şi la unele publicaţii din străinătate, cum ar fi Zeit und Kultur, Kurier der Bochum Universitat, Les amis de Panait Istrati, Slovenske Pohlady ”.
Pompiliu Marcea ştia mai multe limbi străine, dintre care aş enumera: engleza, germana, franceza, rusa etc. În activitatea sa literară a scris 14 cărți, peste 2500 de articole şi a participat la numeroase emisiuni de radio şi televiziune rămase în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române.
În scurta sa viaţă a scris o serie de volume, debutând cu monografia Alexandru Sahia, Bucureşti, 1961, urmată de Ioan Slavici, Bucureşti, 1965, prima monografie dedicată acestui “ mare clasic” al literaturii române (versiune în limba franceză, 1967, ed. II, revăzută şi completată, 1968; ed. III, Timişoara, 1978), şi ”Convorbiri literare şi spiritul critic”, Bucureşti, 1972; Naţional şi universal, antologie cuprinzătoare pe tema specificului național în literatura română, București, 1975, cu un sumar ce acoperea, în linii mari, întreaga istorie a dezbaterii ideii de “specific național” în cultura românească – de la Dacia literară la contribuții de ultimă oră -, antologia tematică Național şi universal îşi demonstrează utilitatea şi oportunitatea, repunând în circulație şi texte mai puţin accesibile la acea vreme, oferind de asemenea, în studiul introductiv, un scurt istoric al problemei în cultura românească; a dat două lucrări despre Mihail Sadoveanu: Lumea operei lui Sadoveanu, București, 1976; Umanitatea sadoveniană de la A la Z. Dicţionar de personaje sadoveniene, primul, la noi, de acest fel, Bucureşti,1977; Lecturi fidele, Bucureşti, 1979; Mihail Sadoveanu 100 de ani de la naştere, Bucureşti, 1980 (versiuni în limba engleză, franceză şi germană, 1980); Varietăți literare, Craiova, 1982;Concordanţe şi controverse, Bucureşti, 1983; Atitudini critice, București, 1985.
A îngrijit şi prefațat ediții din I.I. Mironescu (1959), Al. Vlahuţă (1959), Al. Sahia (1960, 1961, 1964, 1971), I. Slavici (1960, 1965, 1970, 1975, 1981, 1987), Gr. Alexandrescu (1961, 1967, 1974), M. Sadoveanu (1961, 1962, 1977, 1981), I. L. Caragiale (1962, 1965), T. Vianu (1971), C. Hogaş (1982, 1986). A primit Premiul ”B.P. Haşdeu” al Academiei Române pe 1965, pentru monografia Ioan Slavici, Premiul Asociației Scriitorilor din Bucureşti pe 1976, pentru volumul Lumea operei lui Sadoveanu. Referinţe critice: I.D. Bălan, Valori literare, 1966; Al. Piru, Varia, II, 1973; F. Firan, De la Macedonski la Arghezi, 1975; Al. George, La sfârșitul lecturii, II, 1978; M. Ungheanu, Lecturi şi rocade, 1978; C. Ciopraga, în Convorbiri literare,nr.4,1978; Ş. Cioculescu, Itinerar critic, III, 1979; Gh. Frîncu, în Revista de istorie şi teorie literară, nr.2,1979; E. Manu, în România literară, nr.20, 1980; D.C. Mihăescu, în Luceafărul, nr.17, 1980; C. Ungureanu, în Orizont, nr.32, 1981; M. Ungheanu, în Luceafărul, nr.17, 1982; I.D. Bălan, în Contemporanul, nr.15, 1983; C. Stănescu, în Scînteia, nr.12676, 1983; M. Ungheanu, în Luceafărul, nr.19, 1983; V.F. Mihăescu, în Luceafărul, nr.36, 1984; M. Ungheanu, în Luceafărul, nr.13, 1985; Z. Sângeorzan, ibidem; A. Silvestri, ibidem; R. Zaharia, ibidem; H. Zalis, în România literară,nr.14, 1986; A. Silvestri, în Luceafărul, nr.31, 1986; I.D. Bălan, Repere critice, 1988.
În planul editării clasicilor, studiile lui Pompiliu Marcea despre Sahia, Slavici, Sadoveanu, Caragiale ș.a. îşi găsesc complementul în numeroasele ediţii şcolare şi de popularizare pe care istoricul literar le-a prefaţat.
La începutul anilor “60, pe când era redactor la Editura pentru Literatură şi mai apoi director la Editura pentru Literatură Universală (1964), Pompiliu Marcea şi-a adus o contribuție însemnată la apariţia unor volume aparţinând lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, etc., autori interzişi în acea perioadă, dar şi la apariţia unor volume ale unor scriitori în plină ascensiune literară, precum Marin Preda şi Augustin Buzura.
În anul 1962, îl găsim pe Pompiliu Marcea predând, ca lector de limba şi literatura română, la cea mai prestigioasă universitate din Franţa, Sorbona din Paris, iar în anul 1964 a fost decorat cu Ordinul Muncii clasa a-III-a, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei.
În anul 1968, Pompiliu Marcea avea să susţină teza de doctorat cu lucrarea ”Ioan Slavici”. Din comisia de doctorat a făcut parte şi Constantin Ciopraga, care spune: ”Când Pompiliu Marcea şi-a susţinut teza la Facultatea de Litere din Bucureşti, am făcut parte din comisia de doctorat. A fost un moment luminos de afirmare a personalității sale, concluziile fiind unanim elogioase. Şi-a luat titlul de doctor într-un mod remarcabil. Despre profilul intelectual al lui Pompiliu Marcea, exegetul literar, îmi formasem o idee înainte de a-l fi cunoscut direct. I-am urmărit comentariile dense din presa de specialitate; m-a ţinut în loc substanțiala sa monografie despre Ioan Slavici, de la a cărei apariție trecuseră exact 30 de ani! O nouă ediţie amplificată avea să apară în 1968, constituindu-se într-un instrument de lucru indispensabil… De numele lui Pompiliu Marcea, profesor la Universitatea din Bucureşti, se leagă în special alte două volume, ambele despre autorul ”Baltagului”: unul dintre ele, ”Lumea operei lui Sadoveanu” 1976), vizează tipologiile caracteristice purtând amprenta marelui prozator; celălalt, ”Umanitatea sadoveniană de la A la Z” (1977), e un dicționar de personaje sadoveniene, scriere de pionierat în întreaga noastră literatură, incluzând peste 3000 de nume, lucrare de un deosebit interes pentru toți aceia care au tangență cu ampla opera în cauză. Ulterior l-am revăzut de mai multe ori. Odată era preocupat de un răspuns ferm într-o dispută despre Eminescu. Era intransigent. Apoi am auzit stupefiat că gorjeanul, omul de acţiune, confrate de căutări, nu mai era. În ochii acestui oltean ager, cu stagii în Franța şi în Germania, puteai citi bucurie, bunătate, dar şi hotărâre de nezdruncinat. A-l readuce imaginar printre noi, iată o modalitate pioasă de rememorare” (1995).
Devenind un valoros cadru universitar, cu o temeinică pregătire în domeniul literaturii şi cu o bogată experienţă didactică, prof. univ. dr. Pompiliu Marcea va desfășura o bogată activitate la celebre universităţi, contribuind la cunoaşterea valorilor civilizaţiei şi culturii româneşti peste hotare. Va urma
ION MARCEA
