Loturi de pompieri din cinci judeţe s-au întrecut săptămâna trecută, la Târgu-Jiu, în cadrul etapei interjudeţene a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă. În urma desfăşurării competiţiei, lotul care a reprezentat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi s-a calificat la etapa naţională a competiţiei. Lotul ISU Gorj s-a clasat pe locul II.
Competiţia s-a desfăşurat în perioada 30 – 31 iulie, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj şi în incinta stadionului municipal „Tudor Vladmirescu” din Târgu-Jiu. La această etapă au participat loturile reprezentative ale inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă din judeţele Gorj, Dolj, Vîlcea, Mehedinţi şi Caraş Severin, care au trebuit să treacă de patru probe practice: „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 metri”, „Ştafeta 4 x 100 metri”, „Realizarea dispozitivul de intervenţie la motopompă”. Pe primul loc s-a clasat ISU Mehedinţi, pe locul II ISU Gorj, iar pe locul III ISU Dolj.
Diplomele şi trofeele au fost înmânate echipelor câştigătoare de către preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, şi de subprefectul judeţului Gorj, Sorin Arjoca. Lotul reprezentativ de la ISU Mehedinți va participa la faza naţională a concursului serviciilor profesionale pentru situații de urgență, ce se va desfăşura în perioada 10 – 12 august, la Iaşi.
Roxana Lupu