Pomana porcului pentru toți sătenii din Stejari!

1413

Sâmbăta trecută, a fost una de mare bucurie pentru localnicii din Stejari, după ce primarul a decis să facă cinste la tot satul. Oamenii au fost chemați la „pomana” unui porc de peste 200 kg cumpărat special cu această ocazie. Chiar dacă mai sunt două săptămâni până la Ignat și ne aflăm în plin post, pe săteni nu i-au deranjat aceste lucruri. Porcul a fost tranșat încă de vineri seara, iar sâmbătă dimineața a fost pus în ceaune și pregătit după rețete tradiționale. Două localnice au fost pe bucătărese, în timp ce la mese s-au așezat zeci de localnici dornici să guste din jumările proaspete. Unii dintre cei care s-au bucurat de pomana porcului au fost beneficiarii de ajutor social pentru care mesele îmbelșugate sunt o raritate. „Eu am trei copii și am venit aici împreună cu ei și cu soția pentru că trăim doar din ajutorul de 350 de lei. Vara mai muncim prin sat, dar acum, iarna, ne descurcăm greu de tot. Pentru noi pomana asta chiar este pomană. E o mâncare foarte bine gătită și binevenită”, a spus unul dintre sărmanii din comună.
De la masă nu au lipsit nici localnicii care au dat asigurări că nu au băut altceva decât apă și suc, deși starea lor de veselie era greu de domolit. „Doar sucuri și apă minerală, atât avem la masă. Mergea și un vinișor, dar dacă ne ducem apoi la muncă trebuie să fim calculați, să nu ne prindem mâinile să ne accidentăm”, a explicat un localnic. Explicații pentru organizarea pomenii în plin post al Crăciunului a avut și primarul Robert Păiuș, pe care sătenii l-au apreciat din plin pentru cum conduce comuna, dar și pentru că i-a chemat să guste din porcul luat special pentru ei. „Noi suntem ortodocși, nu musulmani, iar la noi porcul este baza. E cea mai bună legumă, cum se zice. Petrecere fără carne nu există, iar acum am zis să ne întâlnim cu toții la final de an și să ne bucurăm de cele realizate în 2019”, a spus primarul. Totul s-a încheiat cu niște hore de mână și niște sârbe, dar și cu promisiunea unui an mai bun în 2020, când vor fi alegeri locale, iar primarul va merge printre consătenii săi pentru a le cere reînnoirea mandatului.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here