Polițiștii au dat amenzi de 60.000 de lei, într-o singură zi pentru nerespectarea măsurilor de protecție

1114

Peste 100 de sancţiuni, în valoare de aproximativ 60.000 de lei, au fost date, duminică, de polițiști, în urma verificărilor privind respectarea măsurilor de protecție.,,Sub coordonarea Instituției Prefectului au fost desfășurate acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. În total, 124 polițiști, 29 de jandarmi, 28 de polițiști locali, precum și câte doi lucrători din cadrul A.N.P.C. Gorj, A.N.S.V.A. Gorj și trei angajați ai D.S.P. Gorj, au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun. În cadrul acțiunilor au fost verificate 267 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, precum alte 14 zone de interes, pe raza întregului județ.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 110 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 60.000 de lei, din care 48 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare totală de 7.500 de lei. Alte 62 de sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la alte acte normative. (…)Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.De asemenea, în cursul zilei de duminică, echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, polițiști locali și lucrători ISU, au desfășurat acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse, pe raza întregului județ, privind obligativitatea purtării măștii de protecție și păstrarea distanțării pentru toate persoanele prezente, în următoarele spații publice: piețe, parcare piețe, stații mijloace de transport în comun, zone de promenadă -zona centru și parcurile din Municipiul Târgu-Jiu și orașele/comunele din județul Gorj.Aceste activități de informare vor fi desfășurate în continuare pe raza întregului județ”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.

1 COMENTARIU

  1. Centrul municipiului e plin de indivizi, indeosebi tineri, care stau gramada pe banci fara a purta masca. Aceeasi situatie in Gradina publica. Ne sfideaza pe noi cei care respectam ceea ce s-a hotarat.
    Unde sant echipele de control ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here