Poliția, în acțiune: Amenzi de peste 40.000 de lei, dar și permise reținute

545

Polițiștii gorjeni au acționat, în ultimele zile, pentru asigurarea unui climat de siguranță civică și rutieră, dar și pentru diminuarea riscului rutier și fenomenului infracțional. Oamenii legii au constatat patru infracțiuni flagrante și au aplicat 118 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 40.000 de lei. “Începând cu data de 21 ianuarie, polițiști rutieri, de ordine publică, investigaţii criminale și acțiuni speciale, au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate 172 de controale şi filtre rutiere și aplicate 118 sancțiuni contravenționale, în valoare de 42.000 de lei. Din totalul sancțiunilor, 95 au fost aplicate de polițiști la regimul rutier, conform OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, din care cinci pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și 11 în baza Legii 61/1991 republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Totodată, polițiștii au constatat, în flagrant delict, patru infracţiuni, toate la regimul rutier. De asemenea, au fost reţinute 10 permise de conducere, din care șase pentru conducerea unui autoturism, de către o persoană aflată sub influența alcoolului”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii rutieri au mai retras 13 certificate de înmatriculare, pentru alte nereguli tehnice constatate.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here