Poliția face verificări, după ce două ambulanțe și o mașină a Penitenciarului au fost blocate pe o stradă, lângă Tribunalul Gorj

473

Două autoturisme parcate neregulamentar au blocat, marți, două ambulanțe și o mașină a Penitenciarului Târgu-Jiu, timp de aproximativ 15 minute, pe strada din apropierea Tribunalului Gorj. Incidentul s-a întâmplat lângă Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu-Jiu. Nici măcar sirenele autospecialelor nu au rezolvat situația. În cele din urmă, mașina parcată pe trotuar a fost împinsă câțiva metri cu ajutorul trecătorilor, iar șoferul de ambulanță a reușit să se strecoare printre cele două autovehicule, însă nu și duba de transport pentru deţinuţi. Unul dintre conducătorii auto și-a parcat mașina pe trotuar și a lăsat-o deschisă, iar după ce și-a rezolvat problemele la instanță, acesta s-a comportat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Martorii au fost revoltați că nu a fost sancționat de polițiști. “Mai avea un pic și intra în sala de judecată, cu mașina. Nu s-a găsit niciun polițist să-l sancționeze. A blocat două ambulanțe și mașina Penitenciarului. Un gest anormal. România noastră!”, a spus un bărbat, care a văzut întreaga scenă. Reprezentanții Poliției Locale Târgu-Jiu au anunțat, ieri, că vor face verificări în acest caz. ”Poliția Locală a municipiului Târgu-Jiu va efectua verificări în acest caz, conform atribuțiilor prevăzute în Legea Nr. 155/2010 a Poliției Locale. În funcție de constatări vor fi aplicate prevederile legislației în vigoare. Până în momentul de față, nu a fost înregistrată vreo sesizare în acest sens la sediul instituției”, a declarat Alexandra Petrița, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu-Jiu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here