Poliția caută de trei zile persoana care a pierdut câteva mii de lei, pe o stradă din Motru

14594

Un tânăr din Motru, care câștigă un salariu minim pe economie, s-a prezentat, vineri la Poliție și a anunțat că a găsit câteva mii de lei, pe o stradă din municipiu.
Deocamdată, nicio persoană nu a solicitat revendicarea sumei. ,,Vineri, un bărbat din municipiul Motru s-a prezentat la sediul Poliției și a declarat că a găsit o sumă importantă de bani, pe o stradă, din localitate. Bărbatul a predat banii polițiștilor, care au fost depuși într-un cont bancar, până la identificarea proprietarului, potrivit legii. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Motru recomandă persoanei care a pierdut suma de bani să se prezinte la sediul instituției pentru oferirea detaliilor cu privire la bancnotele pierdute și restituirea lor”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here